Sorin Cîmpeanu trimite Corpul de control la şcolile unde a crescut brusc rata de vaccinare

3 săptămâni in urmă 21

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că rata de vaccinare în unităţile de învăţământ a fost actualizată în cursul zilei de vineri, iar numărul exact al şcolilor şi grădiniţelor care vor începe în format fizic va fi centralizat sâmbătă. Ultima raportare, de acum o săptămână, arăta 54% dintre unităţi cu rată mai mare de 60 %. Ministrul anunţă verificări, prin Corpul de control al ministrului Educaţiei, la toate unităţile de învăţământ unde rata de vaccinare a crescut spectaculos. ”Nu acuzăm, vrem doar să găsim explicaţia acestor schimbări”, a transmis ministrul.

HAOS în educaţie. Toate şcolile din Buzău rămân închise deşi incidenţa NU este criteriu pentru rămânerea în online

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat, vineri seară, la TVR 1, că procentul de 54% şcoli cu rată de vaccinare de peste 60% comunicat de către el este de vinerea trecută.  ”Astăzi s-a făcut actualizarea cu cei care s-au vaccinat în ultima săptămână şi vreau să vă spun că progresul este important”, a transmis ministrul, cu precizarea că statisticile îi includ şi pe cei cu o singură doză.

Sindicaliştii din învăţământ au răbufnit după ce Sorin Cîmpeanu a anunţat noile condiţii pentru deschiderea şcolilor: Această decizie ar putea transforma unităţile de învăţământ în focare

Acesta precizează însă că se vor face verificări acolo unde procentul de vaccinare a crescut spectaculos în ultima săptămână.  ”Acolo unde au fost schimbări mai greu de explicat sunt pregătite echipele din Corpul de control al ministrului Educaţiei. Nu acuzăm, vrem doar să găsim explicaţia acestor schimbări de vinerea trecută până vinerea asta, pentru că suntem într-adevăr interesaţi de condiţii de siguranţă pentru elevi”, a mai declarat ministrul.  Acesta a precizat că numărul total al unităţilor care vor începe şcoala fizic luni va fi centralizat sâmbătă dimineaţă.
Autorităţile au decis ca reluarea cursurilor să se poată face în format fizic doar în unităţile de învăţământ unde rata de vaccinare în rândul personalului depăşeşte 60%.

Consiliul Național al Elevilor atrage atenția: ‘Vaccinarea personalului din învățământ nu este suficientă’
Vaccinarea personalului din învățământ nu este suficientă, atrag atenția reprezentanții Consiliului Național al Elevilor. Ei cer un algoritm care să conțină mai mulți factori în funcție de care să se decidă reluarea cursurilor cu prezența fizică a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor susține, prin intermediul unui comunicat de presă, că măsura de stabilire a unui prag de vaccinare este necesară, dar nu suficientă, având în vedere faptul că decizia privind deschiderea unei școli cu prezență fizică ar trebui să depindă de mai mulți parametri, precum incidența de la nivel local, infrastructura sanitară, capacitatea de testare și de menținere a distanțării fizice.

De aceea, elevii solicită autorităților să dezvolte un algoritm în baza căruia școlile să decidă în ce format vor continua cursurile, luând în calcul mai mulți factori, inclusiv vaccinarea din rândul personalului. De asemenea, elevii spun că redeschiderea școlilor cu prezență fizică impune și o serie de măsuri de prevenție și de protecție suplimentare.

Ei se referă la testarea periodică a tuturor elevilor și profesorilor. Acest lucru nu va fi posibil în următoarele săptămâni, având în vedere tergiversarea procedurii de licitație, achiziție și livrare a testelor non-invazive pe bază de salivă, spun elevii.

„Ne aflăm, din nou, în situația în care școlile nu sunt pregătite nici pentru cursuri online, nici pentru cursuri în format fizic. Mai sunt doar două zile până la începerea școlii, ordinul comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății nu a fost semnat, iar cadrul legal nu există la acest moment. Școala are nevoie de predictibilitate, de asumare și de măsuri racordate la realitate, nu de hotărâri luate de dragul de a fi luate”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Reacția elevilor apare după ce președintele României și ministrul Educației au anunțat că redeschiderea școlilor începând cu data de 8 noiembrie va depinde de un prag de 60% de vaccinare în rândul personalului din învățământ, cu menținerea celorlalte criterii de stabilire a scenariului online.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă