Sorin Cîmpeanu: Avem 355.000 de elevi vaccinaţi cu cel puţin o doză

3 săptămâni in urmă 8

Ministerul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri că numărul elevilor cu vârste peste 12 ani imunizaţi cu cel puţin o doză este de 355.000, ceea ce reprezintă aproximativ 30% din total. Cîmpeanu a afirmat că în decurs de două-trei zile a crescut numărul elevilor cu vârste între 12-15 ani vaccinaţi, de la 90.000 la 96.000. "Dar pot să vă spun că sunt impresionat de progresul ratei de vaccinare în rândul elevilor. În decurs de două-trei zile a crescut numărul elevilor vaccinaţi cu cel puţin o doză, de 12-15 ani, de la 90.000 la 96.000. Pentru elevii în vârstă de mai mult de 16 ani numărul a crescut de la 250.000 la 259.000, în aşa fel încât în total avem un număr de 355.000 de elevi vaccinaţi cu cel puţin o doză, ceea ce înseamnă 30% din numărul total al elevilor eligibili pentru vaccinare, respectiv al elevilor cu vârsta mai mare de 12 ani. Important este progresul, nu atât procentul de 30%, pentru că în prima săptămână de şcoală am avut 1.000 de elevi vaccinaţi în fiecare zi, în a doua săptămână am avut un număr de 1.700 de elevi vaccinaţi în fiecare zi. Apoi, în a treia săptămână am avut 2.500 de elevi vaccinaţi în fiecare zi. Am ajuns la 4.600 de elevi vaccinaţi în fiecare zi. În ultimele zile am depăşit 8.000 de elevi vaccinaţi în fiecare zi", a susţinut ministrul, într-o conferinţă de presă. AGERPRES(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)     Citeşte şi:    Cîmpeanu: Elevii de clasa a VIII-a şi de liceu - o teză mai puţin; ordinul trimis la Monitorul Oficial   Sorin Cîmpeanu afirmă că testele non invazive vor ajunge în şcoli de săptămâna viitoare   Cîmpeanu: Şcoala va începe pe 8 noiembrie pentru toţi elevii şi preşcolarii; noile prevederi - publicate vineri în MO
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă