Sorana Cîrstea – Elise Mertens, în finala de la Istanbul. Live Video Online. Românca forțează câștigarea primului titlu WTA după 13 ani

2 săptămâni in urmă 26

Sorana Cîrstea (România, 67 WTA) se duelează cu Elise Mertens (Belgia, 17 WTA), duminică, de la ora 17:00, în finala turneului WTA 250 de la Istanbul (Turcia), Live Video Online pe www.prosport.ro. Românca luptă pentru a cuceri al doilea trofeu WTA al carierei și primul după 13 ani.

Sorana Cîrstea nu a pierdut niciun set în această săptămână la Istanbul, dar adversara din finală este una foarte puternică! Elise Mertens (Belgia, 17 WTA) este principala favorită a competiției. Cîrstea are un singur trofeu WTA în palmares, cel obținut la Tașkent 2008.

Sorana Cîrstea s-a calificat în prima finală WTA a sezonului și a 5-a a carierei, după ce a dispus sâmbătă de Marta Kostyuk în minimum de seturi: 6-4, 6-4! De partea cealaltă, Elise Mertens a obținut biletul pentru marea finală după ce a trecut de Veronika Kudermetova (Rusia, 29 WTA), scor 6-1, 6-4.

Sorana Cîrstea – Elise Mertens, finala turneului WTA de la Istanbul, Live Video Online! Românca o conduce pe adversară cu 2-0 în meciurile directe

Sorana Cîrstea a disputat ultima finală în circuitul WTA în luna septembrie 2019, la Tașkent, atunci când a fost învinsă de Allison Van Uytvanck (Belgia,66 WTA), scor 6-2, 4-6, 6-4! „Sori” are un sezon excepțional în 2021, ajungând la 9 victorii și 5 înfrângeri după ce a eliminat-o pe Marta Kostyuk!

O informație de știut înaintea finalei de la Istanbul este aceea că Sorana a câștigat ambele meciuri directe pe care le-a disputat contra belgiencei în circuit! Cîrstea s-a impus cu 6-3, 6-0 în calificări la Roland Garros 2016, respectiv 7-5, 6-4 în turul secund la Doha 2018!

Care este miza financiară a finalei de la Istanbul

Sorana Cîrstea a reușit deja un salt spectaculos în clasamentul WTA, datorită calificării în ultimul act de la Istanbul, urcând 7 poziții, până pe 60 WTA! Dacă va câștiga și finala, „Sori” se va poziționa pe locul 58 mondial începând de luni.

Sorana și-a asigurat până acum un cec în valoare de 16.398 de dolari și 180 de puncte WTA, dar valoarea recompensei va crește la 29.200 de dolari și 280 de puncte WTA dacă va triumfa la Istanbul. Finala poate fi urmărită în timp real pe www.prosport.ro și la TV pe programele Digisport.

The post Sorana Cîrstea – Elise Mertens, în finala de la Istanbul. Live Video Online. Românca forțează câștigarea primului titlu WTA după 13 ani appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă