Șoigu recunoaște că „mobilizarea parțială” se poate face dintr-un număr „uriaș” de oameni, dar promite că nu va apela decât la 300.000 de persoane

3 zile in urmă 41

Ministrul Apărării Federației Ruse, Serghei Şoigu, a explicat ce urmează după ce președintele Vladimir Putin a anunțat miercuri, 21 septembrie, „mobilizarea parțială”.

Citat de ziarul moscovit Kommersant, șeful apărării Federației Ruse a explicat puncte din discursul liderului de la Kremlin.

„Vreau să prefațez întrebările care pot apărea în legătură cu asta: nu este vorba despre mobilizări studenților care studiază la universități”, a transmis Șoigu.

Oficialul Moscovei a subliniat că „mobilizarea va afecta aproximativ 1% din totalul resurselor uriașe de mobilizare a țării”. A adaugat apoi că sunt mobilizați 300.000 de persoane dintr-un total estimat la 25 de milioane de cetățeni.

Atît reprezintă, legal, numărul celor care pot fi mobilizați, conform decretului semnat de președintele Putin: 25 de milioane de oameni, conform lui Șoigu.

„Vor fi moblizați sunt cei care au slujit, au specialitate militară, adică specialitatea de care au nevoie Forțele Armate astăzi, au experiență de luptă”, a punctat ministrul.

Miercuri dimineață, Vladimir Putin a ținut un discurs în care a spus că sprijină alipirea unora dintre părțile ocupate din Ucraina la Rusia. Ela acuzat Occidentul că vrea să distrugă Rusia, ”așa cum a început în 1991, când a distrus Uniunea Sovietică”. Președintele Federației Ruse a amenințat și cu arma nucleară, dacă teritoriul Rusiei (unde vor intra prin referendum și cele ocupate) vor fi ”puse în primejdie”.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă