Șoferul lovit de tânăra care susținea examenul auto în Brăila nu a avut nicio șansă să evite accidentul, chiar dacă ea semnalizase

2 săptămâni in urmă 16

Tânăra de 19 ani din Brăila care a făcut accident în timp ce susținea proba pentru permisul auto nu circula cu viteză mare, dar când a intrat în intersecție nu a frânat, așa că șoferul lovit nu a avut cum să evite impactul, spun specialiștii în siguranță rutieră care au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă.

Este anchetă la Brăila după ce o mașină de la școala de șoferi a fost implicată într-un accident rutier chiar în timpul probei practice. Polițiștii trebuie să afle de ce tânăra de 19 ani care susținea examenul auto, avându-l în dreapta pe polițistul examinator, nu a acordat prioritate mașinii cu care s-a ciocnit.

Emil Gâtej, specialist în siguranță rutieră: "La prima vedere, viteza era un pic crescută, viteză crescută la nivelul ăsta nu înseamnă viteză excesivă, dar și 30 -40 km la oră e mult pentru că văd că nu schițează nici un fel de gest. Nu văd să se aprindă stopurile de frână din imaginile astea".

Tânăra a semnalizat, însă nu a și frânat când a ajuns în intersecție. Imaginile de pe camerele de supraveghere arată că celălalt șofer nu a avut nici o șansă să evite accidentul, spun specialiștii.

Emil Gâtej, specialist în siguranță rutieră: "Ca să frâneze i-ar fi trebuit minim 20 de metri. Mașina ar fi trebuit să încetinească mult, nu vedem niciun fel de reducere a vitezei".

Impactul cu autoturismul care circula regulamentar a fost violent. Martora de pe bancheta din spate și polițistul examinator au fost grav răniți.

Delia Râşnoveanu, manager al Spitalului Județean Brăila: "Polițistul a ajuns în spital cu traumatisme toracice și craniene faciale, cu o stare generală bună, este în continuare internat la noi. Fata care era în spate martoră a avut multiple traumatisme faciale și a fost transferată la București".

Accidentul petrecut la Brăila scoate în față mai multe probleme

Emil Gâtej, specialist în siguranță rutieră: Persoana nu are permis, are răspundere limitată. Cu toate astea este la finalul școlii de șoferi și ar fi trebuit să aibă cunoștințele minimale.

Instructorul tinerei de 19 ani care se afla la volan spune că ea se descurcase foarte bine până atunci la şcoala de şoferi.

Claudiu Radu, instructor auto: "Chiar am lăudat-o în ultimele două săptămâni la ședințele pe care le-am făcut de conducere, nu m-am gândit niciun moment că va pica examenul, nu să se întâmple ce s-a întâmplat. Mi-au spus că nu au văzut mașina care a venit din faţă, nu se vede nicio frânare, nimic. Ei știu ce a fost acolo".

Polițiștii rutieri au deschis dosar penal pentru vătămarea corporală din culpă.

Geanina Niculae, purtător de cuvânt la IPJ Brăila: "Atât conducătorii auto, cât și polițistul examinator au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul".

Cazul este cercetat şi de Prefectura județului Brăila, ca accident de muncă, pentru că evenimentul rutier s-a produs în timpul serviciului poliţistului examinator.

Editor : G.M.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă