Șoferița care a ucis două fete în Capitală după ce a consumat alcool, în AREST LA DOMICILIU

1 lună in urmă 5

Accident AndronacheAccident Andronache

Tribunalul București a decis, marți, plasarea în arest la domiciliu a șoferiței care a omorât două fete în accidentul din Capitală, din zona Andronache. Instanța a judecat contestația depusă de procurori la decizia de a fi lăsată în libertate.

MARŢI, 09 MARTIE 2021, 15:39

SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: Irina Chirtoc

Deși inițial a declarat că nu consumase alcool, femeia a recunoscut ulterior că a băut vin și rom.

Șoferița este acuzată de ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului.

Accidentul pe care l-a produs a avut loc pe 27 februarie, în Sectorul 2. Femeia a lovit două fete care se aflau pe trotuar. 
Prima fată, de 6 ani, nu a mai ajuns la spital. A decedat la scurt timp după producerea accidentului. Nici a doua fată, de 21 de ani, nu a rezistat: a murit la puțin timp după ce a ajuns la spital. Se afla în stare critică, în urma impactului puternic fiindu-i amputat un braț.

Potrivit martorilor, șoferița a călcat prea tare pedala de accelerație.

Parchetul a cerut Judecătoriei Sectorului 2 arestarea preventivă a femeii, dar un magistrat de drepturi şi libertăţi a decis plasarea acesteia sub control judiciar pentru 60 de zile. Procurorii au contestat decizia prin care a fost lăsată în libertate, susţinând că avea o alcoolemie de 0,80 g/l în sânge în momentul producerii accidentului.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă