Șoferița care a ucis două fete în accidentul din București a fost eliberată și plasată sub control judiciar

2 luni in urmă 4

Șoferița de 56 de ani care a provocat sâmbătă accidentul din cartierul bucureștean Andronache, soldat cu moartea a două fetițe aflate pe trotuar, a fost eliberată marți și plasată sub control judiciar, după ce luni fusese reținută.

Șoferița a fost audiată duminică trei ore de polițiști fără să se ia vreo măsură preventivă în dosarul în care este cercetată pentru ucidere din culpă.

Șoferița a afirmat că era prima dată când conducea o mașină cu cutie automată și a apăsat pe accelerație, în loc să frâneze, potrivit surselor G4Media. Femeia a fost audiată la sediul Brigăzii Rutiere și i-au fost prelevate probe biologice, medicii legiști urmând să stabilească dacă a consumat alcool.

Femeia de 56 ani este cercetată pentru ucidere din culpă. Ea a spus că a pierdut controlul volanului, că nu conducea prea des și că a încurcat pedalele.

Ulterior, șoferița a recunoscut că a băut rom, înainte de a se urca la volan.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă