Șofer în pragul comei alcoolice implicat într-un accident la Suceva. Ce au arătat probele biologice

2 zile in urmă 25

Joi, 22 Septembrie 2022, ora 14:11

128 citiri

Un bărbat din Suceava a băut și mai apoi s-a urcanul la volanul unui autorism. A făcut accident, iar polițiștii l-au descoperit cu o alcoolemie record, scrie MonitoruldeSuceava.ro.

Probele biologice au arătat bărbatul în vârstă de 40 de ani, din municipiul Suceava, avea o concentrație de peste 4 la mie în sânge, chiar 4,10 la una din probe.

Polițiștii rutieri au mai avut cazuri de alcoolemii în sânge de peste 3 la mie, mai rar peste 3,5 la mie, dar peste 4 g/l alcool în sânge nu au avut în ultimi ani.

Probabil pe considerentul alcoolemiei foarte mari, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au formulat o propunere de arestare preventivă a inculpatului.

Însă în ședința de marți, 20 septembrie, Judecătoria Suceava a respins propunerea și a stabilit că măsura controlului judiciar este suficientă. Inculpatul a petrecut așadar doar 24 de ore în arest, cel puțin deocamdată.

Pe 8 septembrie, în jurul orei 18.30, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 despre producerea unui accident pe strada Aleea Dumbrăvii din municipiul Suceava.

Echipajul deplasat la fața locului a găsit doar una dintre mașinile implicate, o Dacie Logan, celălalt conducător auto plecând de la fața locului.

În baza informațiilor obținute polițiștii au identificat în scurt timp autoutilitara implicată în accident, în curtea unui imobil de pe aceeași stradă.

A fost identificat și șoferul, aflat în stare avansată de ebrietate. Aparatul etilotest a indicat în cazul său concentrația de 1,77 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat (ulterior probele de sânge au indicat alcoolemia de peste 4 la mie, aceasta din urmă fiind valoarea probă la dosar).

În urma tamponării de pe Aleea Dumbrăvii, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Suceava, pasager în Dacia Logan izbită de autoutilitara condusă de șoferul băut, a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde i-a fost stabilit diagnosticul preliminar de contuzie umăr stâng și contuzie genunchi drept, leziuni ușoare, care nu au necesitat internarea.

Cel puțin în primă fază, șoferul băut a fost pus sub acuzare și pentru infracțiunea de „părăsirea locului accidentului”. Încă nu s-a stabilit cert dacă evenimentul rutier va fi încadrat la tamponare sau accident rutier, totul depinzând de persoana rănită și dacă aceasta va avea nevoie sau nu de îngrijiri medicale.

Chiar și fără a doua infracțiune, procurorii au cerut arestarea preventivă doar pentru alcoolemia imensă a conducătorului auto.

La acest moment, bărbatul este în libertate așadar, sub măsura controlului judiciar, având impuse mai multe obligații și restricții de la care nu are voie să se abată.

Citește și:

Șofer prins când gonea cu 231 de kilometri pe oră. Ce amendă a primit

O maşină ce se deplasa cu viteza de 231 de kilometri de oră pe Drumul Expres 12, în afara localităţii Piatra-Olt, depăşind cu peste 100 de kilometri pe oră limita maximă admisă, a fost...

Bărbatul în căutarea ”stabilității” care s-a căsătorit de 53 de ori în 43 de ani. Cum a ajuns la monogamie VIDEO

Un bărbat din Arabia Saudită pe nume Abu Abdullah a devenit popular după un videoclip scandalos pe Twitter, în care a recunoscut că a fost căsătorit de 53 de ori în 43 de ani. S-a...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă