Șoc pentru Bayern Munchen: Lucas Hernandez va face 6 luni de închisoare, dacă nu se întâmplă o minune pentru el! Ce gafă a comis starul din naționala Franței

1 săptămână in urmă 20

Internaționalul francez Lucas Hernandez a încălcat un ordin de restricție emis împotriva sa pentru a petrece o vacanță de vis peste Ocean alături de iubita lui.

Ordinul de restricție respectiv fusese impus chiar la cererea partenerei sale, în urma unei altercații care a avut loc între cei doi îndrăgostiți.

Lucas Hernandez are probleme serioase cu justiția spaniolă din cauza unor ordine de restricție pe care le-a încălcat intenționat

Dacă fundașul lui Bayern Munchen nu își lămurește situația în instanță pe data de 19 octombrie, el ar putea chiar să ajungă la închisoare.

Tribunalul penal cu numărul 32 nu a acceptat suspendarea pentru o perioadă de 6 luni a pedepsei primite de internaționalul francez și i-a solicitat acestuia să se prezinte la tribunal pentru a fi judecat într-un caz de încălcare a unui ordin de restricție, solicitat în decembrie 2019 de partenera lui de la acea vreme.

Cei doi îndrăgostiți au călătorit de comun acord la Miami și au încălcat astfel ordinul de restricție care era valabil pentru amândoi în urma unei altercații violente.

Ei au postat chiar și fotografii pe rețelele sociale din escapada lor exotică și s-a vehiculat la acea vreme că s-ar fi căsătorit în Las Vegas. Aceasta în ciuda faptului că ambii aveau ordine de restricție aflate în vigoare pe care le-au ignorat cu bună știință.

De la ce a pornit scandalul

Incidentele violente care au avut loc anterior între cei doi amorezi au determinat tribunalul iberic să fie inflexibil cu starul bavarezilor:

„Cerințele legale care să îi acorde lui Lucas Hernandez acest beneficiu de suspendare a executării pedepsei nu sunt întrunite, deoarece acuzatul nu se află la prima abatere de acest fel, din moment ce există un verdict definitiv, datat 21 martie 2017, al Curții penale numărul 35 din Madrid pentru vătămări ca urmare a violenței conjugale și o altă sentință, de asemenea definitivă, a Curții penale numărul 5 din Mostoles, Madrid, pentru săvârșirea aceleiași fapte”.

Astfel, pe data de 19 octombrie, judecătorii îi vor aduce la cunoștință lui Lucas Hernandez că va trebui să meargă la închisoare pentru 6 luni de zile. El va avea din acel moment la dispoziție 10 zile pentru a se prezenta voluntar la poliție pentru a fi încarcerat.

Ordinul de executare a pedepsei a fost atacat cu un apel la Curtea Supremă a Provinciei Madrid.

The post Șoc pentru Bayern Munchen: Lucas Hernandez va face 6 luni de închisoare, dacă nu se întâmplă o minune pentru el! Ce gafă a comis starul din naționala Franței appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă