ȘOC anafilactic la o tânără de 16 ani după vaccinarea cu Pfizer, în Maramureș - Ce reacții adverse a mai avut

3 săptămâni in urmă 35

Reacție alergică puternică la o tânără de 16 ani după vaccinarea cu Pfizer Reacție alergică puternică la o tânără de 16 ani după vaccinarea cu Pfizer

O tânără în vârstă de 16 ani a suferit un șoc anafilactic după vaccinarea cu Pfizer. S-a întâmplat în jduețul Maramureș.

LUNI, 19 APRILIE 2021, 18:13

SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: Ioana Stanescu

Tânăra a prezentat o reacţie adversă anafilactică, manifestată prin hipotensiune arterială, desaturare şi pierderea temporară a conştienţei, după administrarea dozei de vaccin Pfizer-BioNTech, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş, Dan Bucă, relatează Agerpres.

"Persoana a avut acordul părinţilor pentru efectuarea vaccinului şi a fost imunizată împreună cu ceilalţi membri din familie la centrul de vaccinare din oraşul Ulmeni. În istoricul medical al persoanei nu au existat antecedente alergice", a spus Dan Bucă.

Conform aceleiaşi surse, personalul medical din centrul de vaccinare Ulmeni a acordat primul ajutor, iar tânăra a fost stabilizată şi transportată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Maramureş la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiul Baia Mare, unde a rămas sub supraveghere medicală.

"Ulterior, pacienta a plecat la domiciliu, nefiind necesară internarea în spital", a precizat Dan Bucă. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă