Slovacia a relaxat restricțiile / Teste negative la coronavirus vor fi necesare pentru intrarea în magazine sau biserici

3 săptămâni in urmă 19

Locuitorii Slovaciei s-au aşezat luni la cozi la intrarea în mall-uri, au revenit în saloanele de coafură şi frizerii, dar şi în biblioteci pentru prima dată după luni de restricţii, odată cu începerea relaxării acestora, care mai prevede funcţionarea magazinelor şi a serviciilor la capacitate limitată, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Slovacia, ţară cu 5,5 milioane de locuitori ce iese din cel mai grav val epidemic, a redeschis luni şi bisericile, bibliotecile, piscinele, grădinile zoologice şi unele magazine, în timp ce încearcă să accelereze ritmul campaniei de vaccinare.

De asemenea, hotelurile şi-au deschis uşile pentru un număr limitat de oaspeţi, dar restaurantele nu pot funcţiona în spaţiile interioare.

Tot de luni sunt permise şi deplasările în afara districtelor de reşedinţă.

Numărul de infectări depistate prin teste PCR a ajuns la sub 1.000 pe zi, calculat ca medie pe o săptămână, iar cel de spitalizări a coborât la 1.978, faţă de vârful de peste 3.800 înregistrat la începutul lunii martie.

Teste negative la coronavirus vor fi necesare pentru intrarea în magazine, biserici şi alte clădiri, iar guvernul le-a cerut locuitorilor să rămână prudenţi.

sursa: Pixabay

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă