Situaţie critică în România. Vlad Voiculescu: „Avem azi două noi recorduri. Prioritatea zero este salvarea de vieţi”

1 lună in urmă 8

Situaţie critică în România. Ministrul Sănătăţii a anunţat că în valul trei a crescut numărul pacienţilor tineri internaţi în secţiile ATI.

Situaţie critică în România. Vlad Voiculescu: Avem azi doua noi recorduri

„Avem azi doua noi recorduri: cel mai mare număr de infectati cu covid-19 internati şi cel mai mare numar de pacienti internati la ATI cu covid.

Priorităţile în aceasta perioada sunt clare. Prioritatea zero este salvarea de vieţi. Acest val trei nu ar trebui judecat doar din prisma cifrelor pe care le vedem în fiecare zi. Acest val vine cu noi pacienti care suplimenteaza numarul de internari in sectiile deja ocupate. Vedem o crestere mare a numarului de infectari.

În ceea ce priveste pacientii internati la ATI se observa scaderea varstei acestora, fara comorbiditati clinice cunoscute”, a declara ministrul duminică.

Ministrul Sănătăţii a convocat, sâmbătă seara, mai mulți manageri de spitale la o video conferință. Întâlnirea a avut loc după ora 21.00.

Ministrul le-a cerut managerilor de spitale să facă rost de paturi pentru ATI, pentru pacienții infectați cu SARS-CoV-2.

Ședința a venit la scurt timp după ce Ordinul privind organizarea spitalelor COVID-19 a fost publicat în Monitorul Oficial. Prin acest ordin se elimină sintagma de „spital COVID”, iar toate spitalele din România care pot avea circuite separate și care au infrastructura necesară vor putea trata bolnavii de COVID-19 în stare gravă.

Citeşte şi Valul al 3-lea de coronavirus ar putea avea vârful în aceste zile. Se aşteaptă peste 7000 de cazuri zilnice

Vlad Voiculescu declara recent că în aceste momente situaţia este una critică. Potrivit ministrului Sănătăţii, secţiile ATI sunt pline, iar pacienţii sunt consultaţi de medici în ambulanţă pentru că nu mai e loc în spital.

„Secțiile ATI sunt pline, sunt oameni care sunt consultați în ambulanță, pentru că nu este loc în spital.

Situația este critică, protestele sunt în regulă, în principiu, dar nu fără purtarea măștii, nu cu punerea în pericol a celorlalți, și cu toții suntem de acord cu sloganul ”jos pandemia”, numai că singura posibilitate de a ajunge acolo este vaccinarea și protejarea.

Protejarea inclusiv a oamenilor care ies la proteste, a rudelor, a apropiaților. E vorba de sănătatea fiecăruia dintre ei și sunt sigur că ideea asta că nu ar exista virusului, eu nu înțeleg exact.

Mi se pare că fiecare dintre noi trebuie să fim responsabili. Mi se pare că nivelul de cunoștințe pe care îl ai ar trebui să te facă și mai responsabil. E o vorbă care spune că îți pasă mai mult de ceilalți cu cât mai multă educație ai. Cu cât mai multă educație medicală ai, cu atât ar trebui să fii mai responsabil de ceea ce spui și de impactul pe care vorbele tale ar trebui să îl aibă asupra altora”, a precizat ministrul Sănătății.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat duminică alte 4.151 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore. 97 de pacienţi au decedat, iar 1.456 sunt internaţi la ATI, numărul lor fiind în creştere.

Până astăzi, 4 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 974.375 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă