Situație alarmantă în Brașov: 30 de bolnavi de Covid internați la UPU așteaptă ca cei din ATI să moară pentru a le ocupa paturile rămase libere

1 lună in urmă 34

Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Brașov este plină în acest moment, iar în Unitatea de Primiri Urgențe sunt peste 30 de pacienți care așteaptă ca paturile din ATI să se elibereze pentru a primi oxigen, a declarat, pentru BizBrașov, Marius Leonte, purtătorul de cuvânt al instituției medicale.

Potrivit acestuia, paturile din secția ATI se eliberează, în general, prin decesul pacienților. „Secția ATI este plină din luna august încoace”, mai spune Leonte.

Potrivit ultimelor comunicări ale instituțiilor brașovene, în secțiile ATI din Brașov sunt internate peste 50 de persoane. Totuși, în cazul în care ajung să fie intubați, șansele la viață a pacienților cu COVID scad dramatic.

De la începutul acestei luni, la Brașov au fost depistate peste 10.000 de persoane infectate, fiind cel mai puternic val pandemic de până acum.

sursa foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă