Sistem căutând kriptonită

2 săptămâni in urmă 9

În primii ani după ce au fost instituite de constituția din 1991, Ordonanțele de Urgență au fost emise respectând litera legii fundamentale: în caz excepțional, o dată de două ori pe an. Situația s-a schimbat radical după alegerile din 1996, numărul lor a ajuns de ordinul zecilor, apoi al sutelor, cu un maxim de 300 în 2000. Excepția devenise regulă, pe fondul unui parlament divizat și incapabil să țină pasul cu ambițiile legislative ale guvernelor. Numărul OUG-urilor s-a temperat în guvernarea instalată după 2000, rămânând în ordinul sutelor. Plus de asta, ajunseseră cumva indispensabile, căci sistemul intrase într-un cerc vicios: o bună parte din efortul legislativ al parlamentului se consuma pe aprobarea, cerută de constituție, a OUG-urilor deja emise și intrate în vigoare.

În 2003 constituția a fost revizuită. E o ironie amară că în atâtea alte cazuri constituanta a introdus ce a considerat în mod pripit a fi soluții și care s-au dovedit tot atâtea probleme. În schimb în acest caz, știind foarte bine că au o problemă, au ratat soluția evidentă, categorică. Sau măcar unele parțiale dar eficace. În loc de asta, autorii revizuirii au înlocuit condiția anterioară cu una mai elaborată, mai extinsă, incluzând excepții explicite. Ca și cum atunci când vezi că cineva a găsit o cale să-ți ocolească gardul reacția ar fi să-l faci și mai înalt. Revizuirea a înlocuit o condiție dovedită în mod amplu și evident a fi nefuncțională cu una mult mai strictă, dovedită rapid și în mod amplu și evident a fi, de asemenea, nefuncțională. O adevărată surpriză.

De fapt, situația s-a agravat serios, după non-soluția de la revizuire. Nu doar că numărul Ordonanțelor de Urgență a rămas la fel de ridicat, dar guvernele au găsit noi și noi forme de abuz. Punctând doar reperele, în 2012 în interiorul unei săptămâni câte un OUG a lăsat CCR fără o atribuție, a trecut Monitorul Oficial la Guvern și a eliminat condiția de valididate din referendumul pentru demiterea președintelui. În 2014, împotriva unei decizii explicite a Curții Constituționale, legea electorală a fost modificată cu câteva luni înainte de prezidențiale, tot prin OUG. Un alt OUG a suspendat temporar prevederile legii „antimigrație politică” - Curtea l-a declarat ulterior neconstituțional cerând corectarea efectelor produse, fără succes. În 2017 un OUG ar fi trebuit să opereze amnistii penale, unul a extins considerabil și neconstituțional atribuțiile SIIJ, unul a numit practic un șef la Inspecția Judiciară, unul ar fi trebuit să modifice Codul Penal.

Și, dacă tabolul nu e deja destul de sumbru, aș adăuga două observații. Prima, cu fiecare nou abuz, pragul de alarmă al societății, societății civile și instituțiilor a fost tras după el în sus. Un fel de desensibilizare civică și instituțională. Abuzuri ceva mai puțin scandaloase au ajuns trecute cumva cu vederea. Și ele se adună, și rezultatul e mizerabil. Sunt domenii întregi și fundamentale pentru stat reglementate exclusiv de guvernele succesive, prin acte care n-au trecut niciodată prin parlament, care n-au fost niciodată controlate de constituționalitate. Domeniul fiscal, domeniul administrativ, mai nou dezvoltarea locală, totul pe bază de OUG. A doua observație este că, privind retrospectiv, cineva ar putea trage concluzia rezonabilă că autorii și instigatorii acestor acte și-au ratat scopurile din reținerea de-a abuza acest instrument la deplina lui capacitate. Condiția de validare a referendumului a fost reintrodusă de parlament, în 2012. Premierul din 2014 a considerat probabil că cele două OUG-uri îi sunt îndeajuns ca să câștige prezidențialele, încurajat de sondaje. În 2017 OUG-ul de amnistie a fost retras de guvern în final, și partidul de guvernământ a decis să meargă pe calea parlamentară. În consecință președintele acestuia în loc să ajungă în fruntea guvernului a ajuns la închisoare, după ce premierul, deși selectat și impus de el, a refuzat să semneze OUG-ul care l-ar fi salvat.


Acest din urmă episod e semnificativ. OUG-urile sunt în sine o problemă gravă. Dar ele mai provoacă în mod direct o alta, distinctă: fac instituția care le emite să fie mult, mult prea puternică. De fapt, ținând cont de atribuțiile sale în cadrul guvernului, delegarea legislației primare dă o putere de decizie extraordinară celui care ocupă postul de prim-ministru. Nu în ultimul rând pentru că se adaugă la cea pe care o are deja, și la noi și aiurea, fiind în vârful ierarhiei administrative. Premierul Cîțu are deplină dreptate să se prezinte drept Superman, fără niciun fel de glumă. Deși calificativul nu-l privește personal, ci privește postul pe care-l ocupă vremelnic și în urma unei conjuncturi. Sau, ca să ne păstrăm în metaforă, puterile nu le are el, îi vin de la costum. Orișicât, prim-ministrul român are o putere de decizie la care alți demnitari, ba chiar omologii din alte state democratice pot doar să viseze.

Problema e că un sistem democratic n-are nevoie de Superman. De fapt, are o nevoie fundamentală să anihileze orice potențial Superman, are nevoie de garanții că nicio instituție și persoană nu concentrează prea multă putere. De asta o distribuie între instituții separate menite să se controleze reciproc, pe de-o parte, și să funcționeze în continuare, fără blocaje, pe de cealaltă parte. OUG-urile au făcut din postul de premier unul mult prea puternic, iar asta pune în primejdie acest echilibru.

E drept, există diferențe față de situația de la Curtea Constituțională (e notabil însă că ambele instituții care au ieșit din matca lor constituțională sunt numite, nu alese). Din fericire, premierul cu guvernul său poate fi în continuare demis de parlament, cel puțin cât timp moțiunile de cenzură încă mai funcționează. Iar la numire președintele este cel care are un cuvânt foarte important de spus, cel puțin cât timp nu are o majoritate parlamentară ostilă care să ia în calcul suspendarea lui - deși asta nu e neapărat un lucru pozitiv. Sunt instrumente standard pentru o democrație parlamentară. S-ar putea să nu fie îndeajuns.Citeste continuarea articolului pe Contributors.ro​

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă