Siria: Armata lui al-Assad a folosit arme chimice într-un atac asupra rebelilor

1 lună in urmă 11

Un raport al Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OAIC) acuză regimul sirian al lui Bashar al-Asssad că ar fi utilizat arme chimice într-un atac aviatic din 2018 asupra unui oraș deținut de rebeli, scrie Reuters.

O echipă de anchetatori ai OIAC „a ajuns la concluzia că unități ale Forțelor aeriene siriene au folosit arme chimice pe 4 februarie 2018 la Saraqeb”, un oraș aflat la 50 km sud de Alep, a precizat organizația într-un comunicat.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea guvernului condus de al-Assad. Siria și aliatul său militar Rusia au negat în mod constant utilizarea armelor chimice în timpul conflictului președintelui Bashar al-Assad cu forțele rebele, spunând că astfel de atacuri au fost organizate de oponenți pentru a face Damascul să pară vinovatul.

Potrivit raportului, 12 persoane au avut de suferit, dar niciuna nu a fost ucisă, după ce un cilindru care conținea clor, livrat într-o bombă, a lovit cartierul Al Talil din orașul Saraqib în februarie 2018.

Persoanele rănite au prezentat simptome de otrăvire chimică, inclusiv greață, iritație a ochilor, dificultăți de respirație, tuse și respirație șuierătoare.

Clorul nu este o toxină interzisă la nivel internațional, dar utilizarea oricărei substanțe chimice în conflictele armate este interzisă în temeiul Convenției privind armele chimice din 1997, a cărei implementare este supravegheată de OAIC.

O represiune împotriva demonstranților pro-democrație de către Bashar al-Assad în 2011 a dus Siria în război civil și a atras și marile puteri mondiale. Rusia și Iranul sprijină guvernul Assad, în timp Statele Unite, Turcia și alte puteri regionale susțin unele dintre numeroasele grupări rebele.

În aprilie 2020, o altă anchetă OAIC a concluzionat că avioane de război siriene au aruncat bombe care conțineau clor și gaz sarin într-un sat din regiunea Hama în martie 2017.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă