Sinisa Mihajlovic, declarație cutremurătoare: „Muream dacă nu făceam asta”

2 months ago 4

Sinisa Mihajlovic, antrenorul celor de la Bologna, e bolnav de leucemie și recent a fost depistat pozitiv cu COVID-19.

Clubul Bologna a anunţat că tehnicianul Sinisa Mihajlovic s-a vindecat de coronavirus, dar a povestit cum a reușit să treacă de ședințele de chimioterapie.

„Dacă n-aș fi fost acolo pe 25 august 2019, la meciul contra Veronei, aș fi murit”, a declarat Sinisa Mihajlovic, potrivit Footballitalia. „Chiar dacă eram foarte slăbit, a trebuit să par puternic și luptător. Le voi mulțumi mereu celor care mi-au donat măduva. Nici nu știu cine sunt, dar mi-au salvat viața”, a mai declarat acesta.

Sinisa Mihajlovic: „Dacă luam coronavirusul la începutul anului, când eram cu imunitatea la pământ, ar fi fost foarte periculos”

„Dacă aș fi luat coronavirusul la începutul anului, când eram cu imunitatea la pământ, ar fi fost foarte periculos, dar acum m-am recuperat complet. Voi merge să-l văd pe prietenul meu Ibra, dar sper că va fi mai bine decât ultima dată, când am luat cinci palme peste față”, a explicat Mihajlovic, referindu-se la ultima partidă cu AC Milan, încheiată cu scorul de 5-1 pentru clubul milanez.

Sinisa Mihajlovici a fost în spitalul Sant’Orsola din Bologna

În februarie, tehnicianul Sinisa Mihajlovic a urmat un tratament pentru leucemie, fiind internat la spitalul Sant’Orsola. „Au fost obţinute rezultate pozitive. Potrivit medicilor, pacientul este în stare foarte bună”, a fost comunicatul oferit la externare. Mihajlovici a anunţat în iulie că suferă de leucemie. A condus totuși echipa de pe bancă la câteva meciuri, atunci când i-au permis medicii.

În vârstă de 50 de ani, Sinisa Mihajlovici şi-a prelungit în iunie contractul cu Bologna, valabil până în 2022

”Nu vreau să diminuez pericolul coronavirusului, nici să minimalizez anxietatea celor care nu sunt obișnuiți să stea în casă. Să vă spun ceva: soția mea se mișcă în casă mai mult decât o fac unii fotbaliști pe teren. După luni întregi de internare în spital și de tratament, în care nici măcar nu am deschis fereastra să iau aer, să stau cu familia acasă este un privilegiu pentru mine. Am trecut prin două războaie dificile și am văzut atâtea bombe. Trebuie să ajutăm medicii! Crezi că e o problemă să stai acasă cu familia și să deschizi geamul ca să fumezi? Se spune că mor numai persoanele în vârstă, cu patologii preexistente, de parcă asta ar fi o consolare. Totuși, bătrânii nu sunt niște numere, sunt resurse umane și reprezintă trecutul nostru”, spunea fostul mijlocaș, pentru Gazzetta dello Sport, referitor la pandemia COVID-19.

 

The post Sinisa Mihajlovic, declarație cutremurătoare: „Muream dacă nu făceam asta” appeared first on Prosport.

Read Entire Article
Powered By Seo Tools