Sindicatul Europol: Ajutaţi-ne să găsim un poliţist care să îl sancţioneze pe Klaus Iohannis

2 săptămâni in urmă 16

Sindicatul Europol a transmis, marţi seară, că se caută poliţist cu "simţul răspunderii" care să îl sancţioneze pe preşedintele Klaus Iohannis, pentru că a fost surprins fără mască la Congresul PNL.

Sindicatul Europol: Ajutaţi-ne să găsim un poliţist care să îl sancţioneze pe Klaus Iohannis

Hepta

La aproape două luni de la Congresul PNL, sindicaliştii Europol cataloghează drept ”imbecile” explicaţiile pe care Secţia 2 Poliţie Bucureşti le-a transmis unui bărbat când a cerut ca președintele Klaus Iohannis să fie sancţionat. ”Se aplică legea în funcţie de statut, poziţia socială şi directivele primite de la partid”, acuză sindicaliştii.

"Wanted!!! Se caută poliţist cu "simţul răspunderii" pentru că şefii Poliţiei Capitalei şi l-au pierdut. Ajutaţi-ne să găsim un poliţist care să îl sancţioneze pe preşedintele României, Klaus Iohanis, pentru că a fost surprins fără mască de protecţie la Congresul PNL. Aşa cum, de altfel, au fost sancţionaţi sute de mii de români simpli", au scris, marţi seară, pe Facebook, reprezentanţii Sindicatului Europol.

Potrivit acestora, "anunţul vine ca urmare a explicaţiilor imbecile oferite de şefii Poliţiei Capitalei, care au răspuns sesizării unui cetăţean că nu au putut aplica sancţiune preşedintelui pentru că în sală, la congres nu se afla niciun poliţist care să constate prin "propriile simţuri", adică cu ochii lui, faptul că nu a purtat masca de protecţie".

”Această justificare tembelistă reprezintă o jignire adusă inteligenţei românilor care au îndurat toate restricţiile aplicate după ureche şi trădează cancerul politic care s-a infiltrat în MAI. În aceste vremuri, în Poliţia Română se aplică legea în funcţie de statut, poziţia socială şi directivele primite de la partid. Între timp, de la începutul pandemiei şi până în prezent au fost sancţionaţi mii de cetăţeni doar pe baza imaginilor video sau a unor poze în care apăreau alături de mai multe persoane decât limita legală sau fără mască”, au mai transmis sindicaliştii.

Secţia 2 Poliţie Bucureşti afirmă, într-un răspuns adresat unui bărbat care a dorit să afle dacă preşedintele Klaus Iohannis a fost sancţionat pentru că nu a purtat mască la Congresul PNL, că nu a existat nicio sesizare la 112 în acest sens şi că nici nu a fost constatată o contravenţie, deoarece, conform legii, aceasta trebuie constatată de organele de poliţie ”prin propriile simţuri”, scrie News.ro. Bărbatul este acelaşi care a cerut informaţii similare şi în legătură cu prezenţa preşedintelui, fără mască, la Biserica Evanghelică din Sibiu, caz în care este îndrumat să se adreseze IPJ Sibiu.

Congres PNL cu 5000 de persoane în plin val 4 de Covid

La Congresul PNL din 25 septembrie, de la Romexpo, au participat aproape 5.000 de persoane. Premierul Florin Cîţu a precizat atunci că evenimentul a fost organizat bine şi au fost respectate măsurile de securitate, toată lumea purtând mască.

„Da, s-a organizat bine, în condiţii de securitate, toţi au avut mască.Totul este ok. Specialiştii vor spune dacă s-a respectat distanţarea. Eu vă spun că a fost organizat bine. Toţi au mască, toţi păstrează condiţiile de securitate. Totul este ok. Organizatorii vă vor spune cum au organizat acest congres, eu vă spun că astăzi a fost organizat bine”, a afirmat atunci Florin Cîţu.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă