Sinaia, Azuga şi încă două comune de pe Vale Prahovei, în scenariul roşu. De când se aplică restricţiile

1 săptămână in urmă 16

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova întrunit, miercuri, a stabilit măsurile care se vor aplica, de joi, în unităţile administrativ-teritoriale (UAT) din judeţ în funcţie de incidenţa cazurilor COVID-19.

Astfel, măsurile restrictive aferente scenariului roşu se vor aplica în Sinaia (cu rată de incidenţă 4,66 la mie), Valea Doftanei (4,12 la mie), Cornu (3,62 la mie) şi Azuga (3,48 la mie), potrivit Agerpres.

Alte 15 unităţi administrativ-teritoriale, între care staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei şi municipiul Câmpina, sunt în scenariul galben, în timp ce municipiul Ploieşti este încă în scenariul verde, cu o rată de infectare de 1,5 la mie.

Pentru a patra oară în scenariul roşu de la debutul pandemiei, Sinaia se va vedea probabil nevoită să închidă din nou barurile, cafenelele, să interzică organizarea evenimentelor private şi, cel mai grav, să reducă la 30 la sută capacitatea de cazare în hoteluri şi pensiuni.

Citeşte şi: Încă o lovitură pentru Diana Şoşoacă la început de 2022. Are de plătit mii de lei

Scenariul roşu nu impune restricţii de neacceptat amatorilor de sporturi de iarnă, anunţă reprezentanţii administraţiei locale. Deşi în sezonul anterior transportul pe cablu funcţiona la capacitate redusă, în gondolă fiind permis accesul doar pentru şase persoane, din acest an regulile s-au schimbat.

„Se pot urca câte opt persoane în gondolă cu obligativitatea purtării măştii de protecţie la interior, dar şi în zonele aglomerate de la îmbarcare sau coborâre”, a explicat Maria Floricică, administratorul societăţii de transport pe cablu din Sinaia.

Decizia a fost luată tocmai pentru a se evita prelungirea timpului de aşteptare şi formarea aglomeraţiei şi a cozilor uriaşe în zona peroanelor de îmbarcare, aşa cum s-a întâmplat anul trecut. La urcarea în gondolă nu este nevoie de prezentarea certificatul de vaccinare, verificarea acestuia fiind imposibilă, existând riscul real să genereze şi mai multă aglomeraţie.

Citeşte şi: Bode, după ce sindicatele au acuzat că poliţiştii nu au pregătirea necesară să verifice măştile purtate de români: 99.9% dintre poliţişti au dat amenzi. Măştile neconforme sunt cele textile sau de plastic

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă