Simptomele specifice infectării cu Omicron. Doar 10% dintre infectaţi îşi pierd gustul sau mirosul

1 săptămână in urmă 19

Simptomele specifice infectării cu Omicron. Specialiştii Institutului pentru Sănătate Publică din Franţa au analizat 317 cazuri confirmate cu Omicron şi au identificat principalele simptome ale noii variante COVID.

În ultima perioadă, în jur de 200.000 de cazuri covid sunt diagnosticate zilnic cu coronavirus, iar marea majoritate dintre ele au fost infectate cu varianta Omicron.

Citeşte şi Octavian Jurma: Mă tem că Omicron este un cal troian, un lup îmbrăcat în haine de oaie

Potrivit specialiştilor, cele mai frecvente simptome prezentate de pacienţii infectaţi cu Omicron sunt: oboseala (59%), tusea (54%) și febra (48%). Doar 10% dintre pacienți au prezentat o pierdere a gustului sau a mirosului, destul de des raportată de persoanele infectate cu Delta.

Specialiştii în Sănătate Publică din Franţa arată că aceste simptome au fost în general uşoare. 5 pacienți au fost internați, iar niciunul nu a mers la terapie intensivă.

Datele franceze par să confirme ceea ce s-a spus deja în urmă cu o săptămână: o infecție cu varianta Omicron pare adesea un fel de răceală.Specialiştii francezi avertizează însă că această constatare „poate fi legată de vârstă (vârsta medie de 32 de ani) și de proporția scăzută dintre aceștia și cei care au comorbidități (doar 13%)”.

Datele specialiştilor francezi sunt în concordanță cu cele obținute în Marea Britanie prin aplicația „ZoeCovid”, care permite tuturor să-și raporteze simptomele. Curgerea nasului, durerile de cap, oboseala, tusea și durerea în gât au fost cele mai frecvent raportate, potrivit Antena3. 

Profesorul Tim Spector, un om de știință care a creat aplicația ZoeCovid, spune că aceste date arată în mod clar că cele mai importante simptome nu mai sunt pierderea gustului sau a mirosului.

Faptul că Omicron provoacă simptome mai puțin severe decât Delta ar putea fi explicat prin faptul că pare să infecteze mai puțin plămânii. Dar ar putea fi explicată și prin eficacitatea vaccinurilor, potrivit Le Parisiene.

Este cunoscut faptul că noua variantă poate  infecta mai ușor persoanele vaccinate. Două treimi din eșantionul de la Public Health France au primit două doze, iar 5% au primit și o injecție de rapel.

Citeşte şi Valul 5 ameninţă România: 50.000 de cazuri pe zi în următoarele două săptămâni, potrivit unei analize MedLife

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă