Simpatizanții britanici ai URSS-ului ignoră ororile acelui regim

3 săptămâni in urmă 40

În ziua de Crăciun, acum 30 de ani, poporul rus a primit un cadou formidabil. Mihail Gorbaciov, președintele URSS, a declarat în acea zi: „Prin aceasta îmi sistez activitățile în funcția de președinte al URSS”. El anunța practic că funcția pe care o ocupa încetase să mai existe. Și odată cu ea și controlul Partidului Comunist. Aici, în Regatul Unit, și în general în Occident cam toată lumea a fost încântată, scrie James Bartholomew, directorul Muzeului Terorii Comuniste, pentru The Telegraph.

Războiul Rece se terminase. Abia așteptam să primim cu brațele deschise Rusia și Europa Centrală și de Est într-o comunitate extinsă și consolidată a democrațiilor libere. Dar lucrurile nu au prea evoluat cum speram noi în acele zile tulburătoare. Unele țări care și-au răsturnat regimurile comuniste au devenit democrații autentice, dar altele cu siguranță nu. Corupția rămâne în floare în mai multe țări.

Unele guverne sunt autoritare, ba încă, în cazul Belarusului, într-o manieră brutală. Rusia e condusă de un fost ofițer KGB care din nefericire se agață cu dinții de conceptul perimat și indezirabil al construcției de imperii. E dezamăgitor. Și tot dezamăgitor este, aici, în Regat, să vedem o oarecare persistență a afecțiunii față de ideea de comunism. Dar haideți să nu uităm totuși, în ciuda acestei dezamăgiri, că Rusia, locul în care Partidul Comunist a ieșit pentru prima dată victorios și a dobândit puterea, a renunțat deliberat și conștient la tot acest sistem.

De ce a făcut-o Rusia? De ce a făcut-o și tot restul Europei Centrale și de Est? Ce era în neregulă cu regimul comunist? Am reflectat mult la această ultimă întrebare în 1982, când comuniștii încă se mai aflau la putere. Am călătorit cu trenul de la Beijing la Moscova, traversând toată Rusia, pentru a mă îndrepta apoi spre România și Iugoslavia. M-am oprit o zi sau două la Irkuțk, unul dintre cele mai mari orașe din Siberia.

Îmi luase câteva zile să ajung acolo și în tren nu se găseau fructe proaspete. De fapt, meniul vagonului-restaurant era aproape în întregime fictiv. Cele mai multe feluri enumerate nu erau disponibile. Așadar, când am ajuns la Irkuțk am pornit-o la picior prin oraș având în minte un singur lucru: să-mi cumpăr niște fructe. După o lungă căutare am găsit în sfârșit un magazin care avea fructe. Numai că toate fructele pe care le avea constau în exact două lămâi, mici și scofâlcite.

Acum știu că pare o problemă deloc Societatea Română de Radiodifuziune Agenţia de Presă RADOR 12 importantă. Cu siguranță că o mișcare politică atât de minunată nu poate da greș într-o chestiune atât de trivială? Sau poate? Acest gen de problemă s-a repetat pe tot parcursul călătoriei prin Rusia, dar și în țările învecinate. Ea se extindea la orice soi de produs pe care cineva și-ar fi dorit să-l cumpere, dar situația cea mai gravă era în cazul alimentelor.

Cunosc ruși care încă își mai amintesc cum se trezeau imediat ce se crăpa de zori pentru a se pune la coadă la pâine. În Polonia existau cupoane pentru alimentele de bază, care se dădeau cu rația. În România la fel. Și în Bulgaria. Acest eșec economic deplin al comunismului nu a fost unicul factor care i-a adus sfârșitul, însă i-a administrat sistemului o lovitură sănătoasă. Mișcarea Solidaritate din Polonia - una dintre verigile esențiale ale lanțului de evenimente care au adus colapsul comunismului - nu a atacat fățiș comunismul, în calitate de filozofie politică.

Nu. Dar a amintit în schimb că muncitorilor li se spusese de către Partidul Comunist că sub conducerea lui vor prospera. Solidaritate a obiectat față de faptul că regimul nu-și îndeplinise promisiunile. S-au revendicat îmbunătățiri, însă economia dominată de stat era incapabilă de performanțe mai bune. Împăratul nu avea haine. Oamenii știau, în pofida întregii propagande care le spunea contrariul, că utopia comunistă nu reușise să se materializeze după 70 de ani de încercări.

Oamenii duceau vieți duble. În public spuneau lucrurile permise, dar adânc în sinea lor știau că totul e o minciună. Unii ar putea spune că oamenii s-au și revoltat contra represiunii sub comunism. Intelectualii cu siguranță îl urau. Puteau fi arestați pentru orice fel de afirmație împotriva Partidului Comunist și carierele le-ar fi fost distruse. Am vorbit cu oameni care au fost torturați în chip oribil fiindcă erau dizidenți.

Dar eu nu cred că represiunea a fost cea care a dus la căderea comunismului. Din contră, ea l-a ținut la putere mult mai mult timp decât ar fi putut rezista în absența ei. Acum, după 30 de ani, țările post-comuniste sunt cu siguranță imperfecte, dar în cele mai multe dintre ele ele viața e incomparabil mai bună decât înainte. Mergeți la Varșovia, la Budapesta, la Tallinn sau în oricare alt loc din fostul imperiu comunist și veți descoperi un nivel de trai uluitor de ridicat, precum și mai multă libertate de exprimare, de a călători, de a- ți schimba locul de muncă și în definitiv de orice.

Alimentele nu se mai dau cu rația. De fapt, uitându-mă pe internet, văd acum că la Irkuțk e o piață de fructe excelent aprovizionată. Au existat și dezamăgiri, însă căderea comunismului în Europa a fost un mare eveniment istoric. Un eveniment care încă mai merită să fie celebrat - unul care reprezintă în continuare un progres pentru omenire.

Articol de James Bartholomew (directorul Muzeului Terorii Comuniste) -The Telegraph (preluare Rador)

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă