Simona Halep va fi amendată de WTA. Ce a comis românca noastră deși nu trebuia

1 lună in urmă 10

Simona Halep are probleme grave. Sportiva a fost amendată de WTA, iar motivul este încălcarea regulamentului. Din păcate, Simona s-a retras de la turneul de la Stuttgart, din cauza accidentării la umăr, după care încă nu s-a refăcut.

Simona Halep va fi amendată de WTA

Anterior, sportiva s-a retras și de la Fed Cup, unde România întâlnește Italia.

Ea s-a retras și de la WTA de la Doha și Dubai și a abandonat și turneul de la Miami. Din acest motiv, Simona Halep va fi amendată de WTA.

Regulamentul spune că orice sportivă are dreptul la două retrageri motivate într-un sezon. Simona Halep le-a folosit deja, așa că urmează să scoată din buzunar o sumă considerabilă.

„O jucătoare se poate retrage din proba de simplu a unui turneu fără a primi amendă pentru retragere târzie, cu condiția ca WTA să fie anunțată înainte de începerea primului meci al jucătoarei de pe tabloul principal. O sportivă are dreptul la două retrageri scuzabile într-un sezon competițional”, spune regulamentul WTA.

Sportiva va fi obligată să plătească o amendă în valoare de 7.500 de dolari. Ea a decis să renunțe la Fed Cup și să se refacă.

”Din păcate, Simona Halep nu mai poate juca pentru România în întâlnirea cu Italia, nerefăcându-se la timp după accidentarea la umăr. Simona nu s-a putut antrena deloc în ultima perioadă, aşa că nu putea veni la echipă nepregătită”, a fost anunțul FRT.

Simona Halep, fericită după amânarea Roland Garros

Simona Halep s-a arătat fericită de amânarea Rolan Garros-ului. Sportiva noastră a declarat că are o săptămână în plus pe zgură, motiv pentru care se bucură.

”Nu vreau să fiu subiectivă, să privesc doar din punctul meu de vedere, dar mie îmi place. Am o săptămâna în plus pe zgură. Din punctul meu de vedere, aș putea să progresez mai mult.

Am citit și ce au spus alți sportivi. Da, o săptămână în plus deranjează puțin calendarul competițional. Mai ales că după aceea urmează turneele pe iarbă”, a spus Simona Halep la TV Telekom Sport.

The post Simona Halep va fi amendată de WTA. Ce a comis românca noastră deși nu trebuia appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă