Simona Halep revine în echipa de FedCup a României: "Mereu a fost o emoție diferită"

1 lună in urmă 1

Criticată în trecut pentru că a ales să se pregătească pentru anumite turnee în detrimentul participării la FedCup (n.r. actuala "Billie Jean King Cup"), Simona Halep a anunțat că va face parte din echipa României, luna viitoare, împotriva Italiei.

”O să încep cu cu partea în care am declarat anul trecut în decembrie că nu o să joc FedCup, că am turneu săptămână de săptămână și aș fi vrut să fiu cât se poate de fresh la Jocurile Olimpice. Dar, nejucând luna aceasta deloc, am avut timp să mă odihnesc, să mă recuperez și vreau să spun că o să joc FedCup.

Mereu am jucat cu sufletul, accidentată, neaccidentată, am jucat. Mă bucur că am șansa să joc din nou, sunt foarte bine să merg acolo și să câștig niște puncte pentru România.

Mereu a fost o emoție diferită când am jucat FedCup. E diferit, foarte diferit. Și Grand Slam să joci, finală, semifinală, ai emoții, dar la FedCup e cu totul altceva. Îți dorești să câștigi pentru țara ta, pentru echipă”, a declarat Simona Halep, într-un interviu pentru emisiunea "Așii tenisului" de la Digisport.

*Se actualizează.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă