Simona Halep - Irina Begu, Roland Garros 2020. Când are loc meciul celor două românce

4 luni in urmă 23

Luni, 28 Septembrie 2020, 12:57 Actualizat Luni, 28 Septembrie 2020, 13:05

În turul doi de la Roland Garros 2020, Simona Halep o va întâlni chiar pe prietena și partenera ei de antrenament, Irina Begu. Organizatorii au anunțat deja data la care se va desfășura meciul lor.

Simona Halep, locul 2 WTA, şi Irina Begu, locul 72 WTA, vor juca din nou pe zgură, miercuri, 30 septembrie, în cadrul Openului Francez. Potrivit Digisport, va fi cea de-a 8-a partidă dintre cele două sportive, toate celelalte fiind câștigate de Halep.

Simona a trecut în runda inaugurală a French Open de Sara Sorribes Tormo în minimum de seturi, 6-4, 6-0, în timp ce Irina Begu s-a calificat în turul doi datorită victoriei cu Jil Teichmann, scor 6-4, 4-6, 6-3.

"Ştiu cât de greu este să joci împotriva Simonei. Este suprafaţa ei favorită. Ea are şi un stil destul de diferit faţă de al meu. Dar vreau să fac un joc bun şi să vedem ce se va întâmpla”, a spus Irina la conferința de presă, potrivit Fanatik, citat de Spotmedia.

La rândul ei, Simona a apreciat în trecut jocul lui Begu: "O știu pe Irina foarte bine, este o jucătoare foarte solidă”, a punctat fostul lider mondial la Praga.

Chiar dacă au mai jucat în alte șapte ocazii în circuitul WTA, meciul din turul doi de la Roland Garros 2020 va consemna prima confruntare directă dintre Simona Halep și Irina Begu pe tabloul principal de simplu al unui turneu de Grand Slam.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă