Simona Halep despre decizia de a se juca fără spectatori la Transylvania Open: ”E foarte trist că s-a luat această decizie, dar pentru sănătate orice”

1 lună in urmă 23

Chiar dacă regretă faptul că meciurile din cadrul turneului Transylvania Open de la Cluj-Napoca se vor juca fără spectatori, Simona Halep a declarat la sosirea în România că  înţelege situaţia, scrie DigiFM.

„E foarte trist că s-a luat această decizie (n.r. – interzicerea accesului spectatorilor), dar pentru sănătate orice. Mă bucur să fiu la Cluj din nou, să joc acest turneu. N-o să fie uşor, dar mă bucur mult că sunt sănătoasă şi sunt aptă de joc. Voi juca marţi sau miercuri. Sunt puţin obosită, a fost o zi maraton, sunt de la 6 dimineaţa plecată, apoi la Bucureşti câteva ore, m-am şi antrenat puţin.

Am văzut din poze sala de la Cluj. Vreau să mă obişnuiesc cu arena centrală. Cu siguranţă e sala foarte frumoasă, am mai jucat acolo şi, din ce am văzut în poze, s-a făcut o treabă extraordinară şi îi felicit pe organizatori (…)

N-am apucat să vorbesc cu Emma Răducanu, cred că mâine o să o întâlnesc. E frumos din partea ei că a venit. Am văzut pe Instagram că toată lumea s-a bucurat. Mă simt ca acasă la Cluj, sper să fac treabă bună”, a spus Simona Halep, la sosirea pe aeroportul din Cluj.

Simona Halep, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 1, va juca în primul tur al competiţiei care începe luni cu Elena-Gabriela Ruse, locul 85 WTA.

sursa foto: Facebook / WTA

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă