Simona Halep, declarație șocantă la Cluj-Napoca: ”M-am gândit să mă opresc”

4 săptămâni in urmă 9

Joi, 28 Octombrie 2021, ora 22:33

71 citiri

 ”M-am gândit să mă opresc”

Simona Halep a declarat, joi, după calificarea în sferturile de finală ale Transylvania Open, că s-a gândit la un moment dat la meciul cu Varvara Gracheva să renunţe din cauza durerilor în zona lombară.

“Consider că am făcut un joc bun în primul set până s-a întâmplat mişcarea aceea ciudată şi m-am blocat la spate. După aceea, am vrut doar să lovesc mingea, să termin punctele repede. Şi m-a ajutat şi ea. A greşit câteva mingi şi s-a legat cumva ca să câştig meciul.

Dacă mă durea şi mai tare şi chiar nu mai puteam să mă mişc, m-aş fi oprit. Durerile acestea le-am mai avut. Sunt blocaje la coloana lombară şi pur şi simplu îţi taie respiraţia şi nu prea poţi să faci anumite mişcări. Am făcut tot ce am putut, atât cât mi-a permis durerea şi am reuşit să câştig.

Dar da, m-am gândit la un moment dat să mă opresc ca să nu agravez. Am făcut tratament, dar mai am acum o repriză de tratament. Sper până mâine să fiu bine. Poate nu total, că este prea din scurt, dar sper să fiu aptă să joc”, a spus Halep.

Ea a menţionat că a luptat pentru că este acasă şi şi-a promis de mult timp să nu mai cedeze. “Mi-am promis de foarte mult timp să nu mai cedez, să nu mai renunţ şi asta încerc să fac de fiecare dată când intru pe teren. Cum am mai spus, nu mă interesează rezultatul absolut deloc, vreau doar să am câteva meciuri. Iar eu am luptat astăzi pentru că sunt acasă şi îmi place să joc aici”, a afirmat Halep.

Simona Halep, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului Transylvania Open, de la Cluj-Napoca.

Halep s-a impus în turul doi în faţa rusoaicei Varvara Graceva, numărul 81 mondial, scor 6-4, 6-2, într-o oră şi 13 minute.

În sferturile de finală, Halep o va întâlni, vineri, pe Jaqueline Cristian, numărul 105 mondial.

Citeste si:

 ”Mi s-a blocat spatele”

Simona Halep a dezvăluit, joi, după calificarea în sferturile Transylvania Open, motivul pentru care a avut nevoie de time-out medical în meciul cu Varvara Gracheva. “Mi s-a blocat...

Simona Halep, victorie-fulger la Transylvania Open. Urmează super-meciul din sferturi cu ”Dracula” Cristian!

Simona Halep, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 1, a evoluat, joi, în turul doi la turneul Transylvania Open, în compania rusoaicei Varvara Gracheva, numărul 81 mondial. Meciul Halep -...

DigiSport.ro

TelekomSport.ro

DigiSport.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă