Simona Halep, dată ca exemplu de Ministerul Sănătății după ce a spus pentru ProSport că se va vaccina anti-COVID-19:: „Să fim responsabili, să fim ca Simona!”

1 lună in urmă 28

Simona Halep a mărturisit că își va face vaccinul împotriva noului coronavirus, iar Ministerul Sănătății a lăuda inițiativa campioanei noastre, dată ca exemplu pe Facebook.

Ministerul Sănătății susține că Halep este „un exemplu de om responsabil” și cere românilor să ia exemplul Simonei, care știe cum este bătălia cu COVID-19. Românca a simțit pe propria piele ce înseamnă noul coronavirus, după ce la finalul lunii octombrie a anunțat că a fost testată pozitiv. Halep a avut simptome medii și s-a vindecat relativ rapid, astfel că nu a avut de suferit din punct de vedere sportiv.

Întrebată dacă se va vaccina împotriva noului coronavirus, Simona a avut un răspuns categoricSigur! Dacă o să am posibilitatea să mă vaccinez, sigur mă voi vaccina, pentru că eu consider că este un lucru bun. Trebuie să scăpăm de această pandemie!”, a declarat Simona pentru ProSport. 

Simona Halep, dată ca exemplu de Ministerul Sănătății în lupta cu COVID-19: „Să fim responsabili, ca Simona!”

„Simona Halep nu este doar o sportivă cu care ne mândrim, ci şi un exemplu de om responsabil pe care să îl urmăm. După ce a trecut prin COVID-19, Simona vrea să se vaccineze, acum că ştie cum se simte această boală. <Da, sigur o să mă vaccinez când o să fie posibil, fiindcă vreau să se termine odată cu această pandemie>, a spus Simona. Cu toţii noi ne dorim să se termine această pandemie cât de repede. Să ne întoarcem la lucrurile şi oamenii pe care îi iubim. La sporturile noastre preferate. Pentru asta e nevoie să fim responsabili, să fim ca Simona”, a scris Ministerul Sănătății, pe Facebook.

Autoritățile din România își propun să încheie, până la începutul lunii februarie 2021, prima etapă de vaccinare. Asta ar însemna să vaccineze peste jumătate de milion de cadre medicale. În jumătate de an, ținta este să atingă un grad de imunizare de peste 60 la sută din populație.

The post Simona Halep, dată ca exemplu de Ministerul Sănătății după ce a spus pentru ProSport că se va vaccina anti-COVID-19:: „Să fim responsabili, să fim ca Simona!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă