Simeone revine la București, unde a cucerit primul trofeu ca antrenor! Chelsea, o victorie la scor și o înfrângere usturătoare

2 luni in urmă 1

Cupa României: Universitatea Cluj - UTA Arad, miercuri, 18:15, Digi Sport 1

Cupa României: Farul Constanța - Chindia Târgoviște, miercuri, 14:30, Digi Sport 1

Astfel, formația londoneză nu putea călători în capitala Spaniei, iar oficialii celor două echipe au fost nevoiți să se reorienteze. Bucureștiul a fost varianta aleasă, după ce variantele disputării meciului în Portugalia, Franța, Germania și Italia au picat.

Simeone a cucerit primul său trofeu ca antrenor la București

Diego Simeone are amintiri plăcute de la București. Aici a câștigat primul său trofeu din cariera de antrenor, Europa League, după finala iberică din sezonul 2011-2012, dintre Atletico Madrid și Athletic Bilbao, câștigată de formația din capitala Spaniei cu 3-0.

De atunci, antrenorul argentinian și-a mai trecut în CV și alte trofee. A mai câștigat un trofeu Europa League, în sezonul 2017-2018, și a mai cucerit două Supercupe ale Europei, un titlu în Spania, o Supercupă și o Cupă a Regelui.

Cum arăta Atletico Madrid în precedenta vizită la București: Courtois – Juanfran, Miranda, Godín, Filipe Luis – Mario, Gabi – Adrián, Diego, Arda – FalcaoRezerve: Asenjo, A. Lopez, Alvaro Dominguez, Paolo Assuncao, Koke, Salvio, Pedro Martin

Galerie Foto

Chelsea, o victorie și o înfrângere pe Arena Națională

De partea celaltă, Chelsea nu are amintiri foarte plăcute de la București. În prima vizită pe Arena Națională, londonezii au pierdut cu 1-0 în fața FCSB-ului și au fost la un pas de a rata calificarea în sferturile Europa League din sezonul 2012-2013, dar au întors rezultatul pe Stamford Bridge, scor 3-1.

Un an mai târziu, sub comanda lui Jose Mourinho, Chelsea a revenit la București pentru un meci tot împotriva FCSB-ului, din grupele Ligii Campionilor. Atunci, londonezii au predat o lecție de fotbal și au câștigat categoric, scor 0-4, FCSB suferind cea mai categorică înfrângere din istoria în Champions League.

Frank Lampard, recent demis din funcția de antrenor al lui Chelsea și înlocuit de Thomas Tuchel, era atunci în teren și a marcat ultimul gol al partidei.

Cum arăta Chelsea în precedenta vizită la București: Cech - Ivanovic, Terry, Luiz, Cole - Ramires, Lampard - Schurlle, Oscar, Mata - TorresRezerve: Eto'o, Ba, Willian, Mikel, Azpilicueta, Cahill, Scwarzer

Galerie Foto

"Ca urmare a restricțiilor impuse delegației din Marea Britanie pe teritoriul Spaniei, gazdele jocului Atletico Madrid – Chelsea împreună cu UEFA au decis, cu aprobarea autorităților din țara noastră și cu sprijinul FRF, ca partida să fie mutată pe Arena Națională din București.

Meciul din manșa tur a optimilor Ligii Campionilor este programat marți, 23 februarie 2021, de la ora 22:00, și se va disputa fără spectatori.", se arată pe site-ul oficial al FRF.

Etichete: chelsea , atletico madrid , arena nationala , atletico madrid-chelsea
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă