Sibiu: Salvamontiştii au fost dotaţi cu rucsacuri performante pentru avalanşă

3 săptămâni in urmă 15

Salvamontiştii sibieni au fost dotaţi cu rucsacuri performante pentru avalanşă şi cu echipamente tehnice de vară, în urma unei sponsorizări în valoare de 10.000 euro din partea unei companii, informează un comunicat de presă al Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu. "Salvatorii montani sunt mai în siguranţă acum, având acest echipament!", a declarat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Sibiu, Dan Popescu.   Potrivit sursei citat, salvatorii montani din Sibiu vor putea interveni prompt pentru salvarea victimelor în caz de avalanşă, graţie dotării cu rucsacuri performante, realizate special pentru acest scop, fiind prevăzute cu ABS. Rucsacurile au fost achiziţionaţi în urma unei sponsorizări în valoare de 10.000 euro oferite de Cristian Pătraşcu, managerul unei companii private. De asemenea, în baza sprijinului financiar oferit, se vor mai achiziţiona echipamente tehnice de vară pentru salvatorii montani şi pentru voluntari, personalizate pentru Salvamont Sibiu. O demonstraţie a funcţionalităţii unui rucsac pentru avalanşă a fost oferită de Dan Popescu, şeful Serviciului Salvamont Sibiu, în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, administratorul public al judeţului, Adrian Bibu şi Cristian Pătraşcu.   "Vă mulţumim că sunteţi alături de noi şi apreciem orice sprijin oferit de mediul de afaceri şi de societatea civilă", a fost mesajul adresat de Daniela Cîmpean. La rândul său, Cristian Pătraşcu a ţinut să precizeze că acest demers a luat naştere în urma unei discuţii avute cu administratorul public al judeţului, Adrian Bibu, prilej cu care şi-a arătat disponibilitatea să ofere un suport material pentru proiecte care aduc un plus valoare societăţii, în acest context fiindu-i indicat Serviciul Salvamont Sibiu.   "Ne bucurăm că am putut fi parteneri în acest demers şi că ajutăm o instituţie care deserveşte un număr mare de sibieni, de iubitori ai muntelui şi de vizitatori ai judeţului Sibiu. Încurajăm activitatea de drumeţii şi cred că e bine să avem un serviciu judeţean bine pregătit şi bine echipat să intervină în cazuri de urgenţă maximă, atunci când lucrurile nu decurg conform socotelilor de acasă pe care şi le fac turiştii. Conştientizăm importanţa salvatorilor montani şi riscurile la care aceştia se expun în cadrul intervenţiilor de salvare", a precizat Cristian Pătraşcu. AGERPRES/(AS - autor: Isabela Paulescu, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu)    Sursa fotografiilor: Consiliul Judetean Sibiu/Facebook.com
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă