Shopping isteric, festivaluri îngrămădite și sute de mii de copii care nu mai făceau oricum școală din cauza sărăciei. Asta e normalitatea la care vreți să revenim?

1 lună in urmă 1

Văd de ceva vreme o întreagă apologie a revenirii la normalitate, a normalului de dinainte de COVID. Doar că, de cele mai multe ori, normalul e indicatorul lui „n-am absolut nicio idee”, dar eu o duc cât de cât bine, deci să rămână așa. Numai că e cam relativ „cât de cât bine”, mai ales la ce crize sociale se anunță în viitorul apropiat. Și atunci la ce vreți să ne întoarcem?

La ce vreți să vă întoarceți voi, ăștia cu „normalul”, mai exact? Și nu vă iau cu miile de anormalități și nedreptăți de zi cu zi. Încep chiar cu ideea unora de distracție „normală”: îngrămădeală în locuri publice, în primul rând. Mult supraevaluată, nu pentru că sunt eu mizantrop, ci pentru că mă amuza teribil noua cheltuială obligatorie pentru statut de „cetățean modern”: sute de euro pentru festivaluri tari, cheltuiala de „centru vechi”, fâțâiala cu booking și airbnb.

Lasă, poate mai descoperim și distracția mai underground, tot în înghesuială, dar de grupuri mici și simpatice, nu de show-off apocaliptic pentru spart banii de către adolescenți tomnatici din clasa de mijloc.

Ce normal mai vreți? Ăla cu city-break-ul. Să mă duc două zile la Viena cu doi euro dus-întors cu avionul ca să ce? Ce să faci în două zile altceva decât două poze pentru Insta și niște shopping isteric?

Se vor uita strănepoții la noi ca la niște pterodactili, așa cum se vor uita și cum ne frecăm cu mașinile de colo-colo, în loc să rezolvăm transportul public la un nivel cu adevărat „normal”. Se vor uita la noi cum ne uităm acum la ritualurile sătești de bătăi cu ghioage sau plimbatul cearșafului la nunți.

Normalul școlii? Oricum aveam sute de mii de copii excluși din școli, din motive de sărăcie lucie, acum îi excludem și prin telefon, pe Zoom și Google Meet. Ce întoarcere la normalitate? Aia în care măcar ar prinde „cornul și laptele” – Uau! Cât de normal!

Pusese cineva două titluri bune în paralel despre evoluția economică în pandemie: miliardarii de top au adunat în pandemie 3,9 trilioane câștiguri (1 trilion = 1.000 de miliarde); de cealaltă parte, muncitorii din toată lumea au pierdut 3,7 trilioane din câștiguri. Dar astea sunt abstracțiuni.

Întoarcerea la un „normal” nu e posibilă fără radicalism: doar nu credeți că o să zică Jeff Bezos: „Băi, am exagerat, hai că fac eu cinste cu vaccinurile”.

Cum iei banii înapoi dacă nu inventezi forme multinaționale de revendicare: am văzut zilele trecute un pas timid de tot, dar măcar un pas, un sindicat al angajaților Google.

Ca să nu mai zic de „normalul” climatic, unde întoarcerea în timp, după ce scăpăm de gripă, e chiar imposibilă. Cum explica un domn în NY Times, „spuneți pa-pa normalului!”. Deocamdată, politica trecerii spre verde e una primitivă, care se va rezuma simplu la o inegalitate și mai mare între Vestul dezvoltat și periferia Uniunii, plus jumătăți de măsură cât cuprinde în tranziția de la industrii poluante la cele cu emisii mici.

Cert e că nu avem cum să ne întoarcem la o lume mai bună, aia de dinainte de pandemie, când în Tratatul de la Paris e recunoscut de toată lumea că cifrele sunt cu mult depășite. De-aia marea aderare a SUA, prin Biden cel Bun, la tratat e mai mult simbolică decât un gest menit să repare ceva.

Disfuncții grave și dezechilibre noi se văd și după negocierile pentru vaccin în bloc, pentru toată Uniunea Europeană. Negocierile au fost mai atente, uneori în ciuda lobby-ului agresiv al multinaționalelor pentru grăbirea procesului, prețul obținut a fost mai mic, dar toate astea au costat: mari probleme cu asigurarea dozelor necesare.

Au ajutat țările mici, că doar România n-avea vreo șansă să ajungă singură la vaccin, dar au arătat un proces greoi care nu face decât să mărească lipsa de popularitate a UE în țările-nucleu, Franța și Germania. Totul terminându-se cu vaietele că vai ce cinice sunt multinaționalele și unele țări care au cumpărat tot în avans.

Vreau anormal

Vreau anormal, aș vrea să arătăm că nu degeaba am stat închiși în casă. Ce s-a văzut? S-a văzut că nu faci nimic cu piața liberă, că din ce în ce mai mulți oameni au nevoie de organizație complexă, de stat, de investiții majore de infrastructură pentru care piața liberă e o glumă. De altfel, mai toți antreprenorii știu că piața liberă bună e aia când ai un client bun din zona publică sau un mic-mare monopol asigurat. Presa a funcționat la greu pe bani publici, pentru trei mesaje anemice. Doamne, și cu cât cap ar fi putut fi cheltuiți banii ăia, tot spre binele presei!

S-a văzut că o formă de ajutor social pentru fiecare cetățean UE cu venituri sub medie (adică mult peste jumătatea populației) nu mai e o fiță hipstărească, e forță majoră. S-a văzut că nu mai merge cu UE, care vrea și sparanghel, și semisclavi din Est sau Sud. S-a văzut că, la noi, sunt pe piața politică propuneri smulse din anii 90, că nu are nimeni măcar intenția de a visa la investiții majore de stat și la proiecte care să le dea ocupație cetățenilor români rămași fără muncă.

La noi se visează în continuare cai verzi pe pereți, antreprenoriat ajutat de stat, fonduri europene miraculoase, dar absolut nici o viziune lucidă și cu un procent de curaj măcar. Ne salvăm toți cu businessuri mici, frizerii și patiserii, ce să mai!

Trebuie să căutăm și să cerem anormalul. Anormalul ar însemna: presiune pentru ocupare largă și justă a pieței muncii, presiune pentru ajutoare individuale mai multe și țintirea unor ramuri economice care chiar au viitor, că m-am săturat să aud povești de succes cu băieți de bani gata care au  mai ras și un fond european, dar au doi angajați, restul sunt la negru. 

Ce ne trebuie: presiune pentru un venit minim garantat, presiune pentru fonduri în plus la sănătate și educație. 

M-am săturat să aud de România normală de la știrile serii cu câteva zeci de mii care freacă avioanele, festivalurile și Valea Prahovei și care nu se mai simt liberi. Peste 70% nu aveau „libertatea” asta nici înainte. Ori punem și noi umărul la schimbarea lumii împotriva inegalităților și stupidității de consum, ori, desigur, vom rămâne ce am fost, niște fosile vii care visează să bage o tură cu jeep-ul pe motorină până la Untold. Niște fosile vii care vorbesc despre minunata lume de acum doi ani.

Măcar ăștia care mai putem da din gură să dăm din gură despre un viitor „anormal”, să îndrăznim și altfel de propuneri economico-politice, nu doar vechile oboseli ale unor ideologii neoliberale răsuflate încă din anii 90.

Exemple? N-avem case, trăim înghesuiți? Faceți case cu fonduri publice, implicați cât mai mulți oameni în asta, lucrători la alb, nu firme care subcontractează până ajung la două agenții care vând la negru sclavi localnici sau migranți. N-avem infrastructură de energie, nici nouă, nici veche? Împrumutați-vă pentru asta și faceți-o! Opriți achizițiile de armament și măriți bursele pentru copiii care fac școală.

Îi tot tragem cu libertatea, dar nu vedem câta halca de țară lăsăm nedezvoltată, lucrul online pentru mulți putând fi eliberare, locuințe mai ieftine și mai spațioase, mai departe de Clujul sau Bucureștiul unde crește plumbul când e vreme rea (am văzut explicația asta de la autoritățile astea noi, necorupte, alea de după Costel „Tablă” Alexe, alt cavaler al binelui antipesedist).

Toate implică eforturi colective și proiecte colective, iar astea nu plac deloc politicienilor noștri antreprenori, lor le plac meritele personale, secretari de stat care la 20 de ani deja erau securiști, apoi tot felul de „securici” înviați de falanga servicii-Iohannis să umple aparatul de stat doar ca să urle „nu sunt bani”. Nu sunt bani? Marș pe piața liberă! Dacă nu erau bani, nu erați nici voi acolo.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă