Sesizările USR în legătură cu proiectele de lege privind majorările salariale din sistemul public, pe masa judecătorilor CCR

1 săptămână in urmă 29

Curtea Constituţională urmează să discute, miercuri, sesizările USR în legătură cu proiectele de lege privind majorările salariale din sistemul public, transmite Agerpres.

Uniunea Salvaţi România a anunţat că a depus două sesizări la Curtea Constituţională care vizează proiectele de majorări de salarii din sistemul public trecute prin Parlament.

Principalele argumente de neconstituţionalitate invocate în sesizări sunt: lipsa fişei financiare, încălcarea principiului bicameralismului, încălcarea procedurilor parlamentare de adoptare a legilor.

În proiectele de lege menţionate, iniţiatorii nu au indicat de unde vor fi luaţi banii, adică sursa de finanţare pentru acoperirea cheltuielilor bugetare ce decurg din aplicarea noilor măsuri, susţine USR.

Reprezentanţii acestui partid spun că încălcarea principiului bicameralismului a avut loc din cauză că parlamentarii puterii au venit la Camera Deputaţilor cu amendamente care nu au existat în forma de la Senat şi care au deturnat total scopul actului normativ aprobat, iar, în acest fel, Senatul nu s-a pronunţat pe aceste măsuri, iar rolul său a fost exclus din procesul de legiferare.

„Cea mai gravă încălcare a procedurilor parlamentare privind adoptarea proiectului Pl-x 21/2022 este că, la o săptămână după ce actul normativ a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor, puterea a decis, sub pretextul existenţei unei aşa-zise erori materiale, modificarea legii prin introducerea în text a unei excepţii care prevede că se măresc şi indemnizaţiile tuturor demnitarilor. Or, Parlamentul, când a votat proiectul de lege, nu a aprobat aşa ceva”, arată USR.

Citește și...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă