Sesiune suplimentară a concursului pentru directori de școli, anunțată de Ministerul Educației pentru cei care nu se pot prezenta pe 15 octombrie din cauza infectării cu Covid

4 zile in urmă 18

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2018/10/Invatamantul-profesional-si-tehnic-e1540281500427.jpg
O sesiune specială a probei scrise din cadrul concursului de directori de școli 2021 va avea loc joi, 28 octombrie, pentru candidații care nu pot fi prezenți la proba de vineri, 15 octombrie, din cauza infectării cu virusul SARS-CoV-2 sau din cauza carantinării, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educației.

Este vorba despre candidații pentru posturile de director și director adjunct care nu se pot prezenta la proba scrisă a concursului de vineri, 15 octombrie 2021 din motive medicale, certificate de raport medical sau decizie de carantinare – emise de Direcția de Sănătate Publică, alături de o cerere către comisia județeană; trebuie trimise până joi, 14 octombrie, la 16:30, către comisia județeană.

Dacă documentul medical nu poate fi eliberat până la termenul precizat, atunci poate fi transmis în intervalul 15-25 octombrie, “prezentarea sa constituind condiție obligatorie de participare la sesiunea specială“, menționează comunicatul.

“Vineri, 15 octombrie 2021, începând cu ora 1000, se va derula proba scrisă din cadrul  concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

În acest context, se impun o serie de precizări referitoare la organizarea acestei probe scrise.

  1. Accesul candidaților în săli va fi permis în intervalul orar 900-930. În structura probei scrise, circa 60% dintre itemi vor viza capacitățile cognitive și de leadership, circa 20% competențele de management, iar restul vizează reglementările legale din bibliografia de concurs.
  2. Având în vedere identificarea unor situații de îmbolnăviri cu COVID-19 în rândul candidaților, Ministerul Educației va organiza joi, 28 octombrie 2021, o sesiune specială a probei scrise la care vor avea acces doar candidații care transmit comisiei județene până joi, 14 octombrie 2021, ora 1630, o solicitare însoțită de raportul medical/decizia de carantinare, eliberate de DSP, prin care aceștia sunt plasați în izolare/carantină ca urmare a contractării virusului SARS-CoV-2 sau al contactului direct cu o persoană infectată. În cazul în care documentul de mai sus nu poate fi eliberat până la data și ora precizate, acesta va fi transmis în intervalul 15-25 octombrie, prezentarea sa constituind condiție obligatorie de participare la sesiunea specială.
  3. Pentru aplicarea dispozițiilor prevăzute la punctul al 2-lea, Ministerul Educației va opera modificările corespunzătoare în Ordinul nr. 4.597/2021, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în informarea oficială.

Proba scrisă pentru concursul național de directori de școli și directori adjuncți începe vineri, 15 octombrie, la ora 10:00 și durează două ore, potrivit procedurii trimise de Ministerul Educației inspectoratelor școlare, despre care EduPedu.ro a scris recent. Intrarea în sală a candidaților are loc dimineața, până la cel târziu ora 9:00. După acel moment, cine nu este în sală la deschiderea subiectelor, este eliminat din concurs.

S-au înscris la concurs peste 9.200 de candidați pentru cele peste 8.600 de locuri. 

Citește aici pe larg despre concursul de directori de școli de anul acesta.

Articol în curs de actualizare

Articolul Sesiune suplimentară a concursului pentru directori de școli, anunțată de Ministerul Educației pentru cei care nu se pot prezenta pe 15 octombrie din cauza infectării cu Covid apare prima dată în Edupedu.ro.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă