Serviciile VR şi OTT, cea mai mare rată de creştere din industria de media şi divertisment până în 2024

1 lună in urmă 9

Realitatea virtuală (VR), serviciile video over-the-top (OTT), dar şi jocurile video şi sporturile electronice (e-sports) vor cunoaşte cea mai mare rată de creştere din industria de media şi divertisment până în 2024, potrivit studiului Global Entertainment & Media Outlook prezentat de Werner Ballhaus, directorul departamentului de divertisment şi media al PwC Germania, la seminarul online Viitorul Media, organizat de Alianţa Europeană a Agenţiilor de Presă (EANA). La seminarul organizat vineri de EANA au participat totodată Karim Sarkis, partener în departamentul divertisment şi media al Strategy& (echipa de consultanţă strategică globală din cadrul PwC) şi a lui Dan Bunyan, director în cadrul Strategy&. Conform aceluiaşi studiu, veniturile totale din industria de media şi divertisment au scăzut la nivel global cu peste 120 de miliarde de dolari în 2020, o scădere de 5,6%, mai mare decât cea de 3% pe care a cunoscut-o această ramură în timpul crizei din 2009. Segmentele digitale au avut parte de "efecte relativ neutre" ale crizei COVID-19 din 2020, a menţionat Werner Ballhaus în cadrul prezentării sale, subliniind că segmentele fizice ale industriei au avut cel mai mult de suferit şi, ca şi în cazul crizelor anterioare, unele segmente tradiţionale din industria de media şi divertisment nu îşi vor reveni. Un alt element evidenţiat de acest studiu vizează consumul global de date, care a cunoscut un vârf în 2019, când datele consumate de smartphone-uri le-au depăşit pe cele din cadrul serviciilor de acces la internet în bandă largă la puncte fixe. Se preconizează că tendinţa consumului de date mobile va creşte mai rapid în comparaţie cu utilizarea în bandă largă, ceea ce va duce la o distanţare mai mare a celor două. Seminarul online Viitorul Media face parte din trecerea la era digitală a EANA în actualul context COVID-19 şi va fi urmat de alte seminarii lunare destinate în exclusivitate membrilor. La seminar au fost reprezentate 30 de agenţii de presă europene. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă