Serghei Lavrov ameninţă Europa de la tribuna ONU: „Occidentul şi SUA sunt parte a acestui conflict, Zelenski este fiu de căţea”

1 săptămână in urmă 36

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat joi Occidentul că înarmează Ucraina cu unicul obiectiv de a slăbi Rusia, iar astfel SUA şi Europa devin ”parte” în conflict, relatează agenţiile EFE şi DPA.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi, la reuniunea ONU, că Occidentul își construiește politica față de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe principiul „este un fiu de cățea, dar este al nostru”, informează Ria Novosti, potrivit Rador.

Război în Ucraina. VIDEO cu momentul când o rachetă trasă de ucraineni lovește în plin un elicopter rusesc
Lavrov s-a exprimat astfel la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, unde au fost prezenţi şi omologii săi ce reprezintă principalele puteri ale lumii, inclusiv secretarul american de stat Antony Blinken, dar şi ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba.

Şeful diplomaţiei ruse nu a făcut în intervenţia sa nicio menţiune despre decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a mobiliza 300.000 de rezervişti pentru a consolida trupele ce participă la agresiunea începută în februarie contra Ucrainei, dar a criticat dur sprijinul militar pe care SUA, Marea Britanie şi state membre ale UE îl oferă Kievului.

”Această politică presupune o participare directă a Occidentului în conflict şi îl transformă în parte a conflictului”, a insistat şeful diplomaţiei ruse.

Conform acestuia, în Ucraina trupele ruse se confruntă ”nu doar cu formaţiunile neonaziste ale regimului de la Kiev, ci şi cu maşinăria militară a Occidentului colectiv”.

Mai mult, Lavrov a acuzat Kievul de ”tactici teroriste”, precum folosirea populaţiei civile ca ”scuturi umane”, şi a estimat că Ucraina a devenit sub conducerea preşedintelui Volodimir Zelenski un ”stat complet totalitar”.

În acest timp, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat împotriva convenirii unui armistiţiu între Rusia şi Ucraina, motivând că singura opţiune pentru ca acest război să se încheie este ca Rusia să pună capăt invaziei.

Ea a făcut această afirmaţie într-un discurs susţinut la Universitatea Princeton, unde a venit în cadrul programului său stabilit cu ocazia prezenţei în SUA la Adunarea Generală a ONU.

Putin va putea chema până la un milion de rezervişti. În ordinul prezidenţial, mobilizarea nu mai este „parţială”
”Ştiu că unii cer o încetare a focului, dar realitatea este că dacă Rusia încetează să lupte, nu va mai fi război în Ucraina. Dar dacă Ucraina încetează să lupte, nu va mai exista Ucraina”, a apreciat Ursula von der Leyen, adăugând că armata ucraineană a făcut ”progrese impresionante, eliberând multe sate şi oraşe”, iar ”aceasta necesită consolidare”.

Rusia nu va permite transformarea Ucrainei într-un cap de pod pentru crearea și implementarea amenințărilor la adresa securității ruse, a adăugat Lavrov, vorbind la reuniunea ministerială a Consiliului de Securitate al ONU privind Ucraina.

„Decizia desfăşurării operațiunii militare speciale a fost inevitabilă. Am vorbit despre asta de mai multe ori, am prezentat un număr imens de fapte, care demonstrează cum se pregătea Ucraina să joace rolul de „anti-Rusia”, rolul de cap de pod pentru crearea și implementarea amenințărilor la adresa securității ruse. Vreau să vă asigur că nu vom permite acest lucru”, a spus șeful diplomaţiei ruse.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă