Serena Williams se antrenează alături de Grigor Dimitrov, fostul său partener de viață

1 lună in urmă 1

Liga 1: Politehnica Iași - Voluntari, luni, 17:30, Digi Sport 1

Liga 1: CFR Cluj - FC Argeș, luni, 20:30, Digi Sport 1

Deținătoare a 23 de trofee de Grand Slam, Serena Williams s-a întors rapid la antrenamente după ce a fost eliminată de Naomi Osaka în penultimul act de la Australian Open. Fostul număr unu mondial se pregătește intens pentru următorul turneu la care va participa, Miami Open (22 martie-4 aprilie), și în acest sens și-a ales un partener pe măsură: Grigor Dimitrov (17 ATP).

Serena Williams și Grigor Dimitrov se antrenează împreună 

Cei doi au avut o scurtă relație în 2012, în urma căreia au rămas buni prieteni. Atât Serena Williams, cât și Grigor Dimitrov au publicat imagini din timpul antrenamentelor. Mesajul americancei a fost "Doar o încălzire de rutină", în timp ce bulgarul a plusat: "Partenerul meu de antrenament este mai bun decât al vostru".

Grigor Dimitrov este cunoscut pentru relațiile sale. După ce s-a despărțit de Serena Williams, bulgarul a fost cuplat cu Maria Sharapova timp de trei ani, apoi, în 2015, a început o frumoasă poveste de dragoste cu renumita cântăreață Nicole Scherzinger. "Focul" dintre ei a durat patru ani, iar din 2020, Dimitrov are o nouă relație, de această dată cu fiica unui oligarh rus, Lolita Osmanova.

În urmă cu câțiva ani, când era încă împreună cu Nicole Scherzinger, Grigor Dimitrov a vorbit despre relațiile cu Serena și Maria Sharapova: "Oamenii şi-au făcut o părere greşită despre mine. Desigur, au fost momente dificile, în care nu am fost înconjurat de către persoanele potrivite.

Haideţi să uităm clişeele despre prietene, de la Serena până la Sharapova, dar să nu ne ascundem. Spun că este uşor să te cucerească frumuseţea, dar este asta o greşeală? Nu e ca şi cum în viaţa mea aş fi intrat în magazinul McLaren şi aş fi cumpărat tot ce mi-aş fi dorit. De aceea, azi, cu Nicole (n.r. Scherzinger), prietena mea actuală, acord o mare importanţă intimităţii", spunea bulgarul.

De partea cealaltă, din 2017, Serena Williams este căsătorită cu omul de afaceri Alexis Ohanian, împreună cu care are o fetiță.

Etichete: serena williams , grigor dimitrov , miami open , antrenament williams dimitrov
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă