Sepsi - Academica Clinceni 0-0, ACUM, pe Digi Sport 1. Duel de play-off în Covasna

1 lună in urmă 1

20.02.2021, 16:59

Liga 1: FCSB - Chindia Târgoviște, sâmbătă, 20:00, Digi Sport 1

Liga 1: Sepsi Sfântu Gheorghe - Academica Clinceni, sâmbătă, 17:00, Digi Sport 1

LIVE VIDEO | Duelul Sepsi Sfântu Gheorghe - Academica Clinceni, din runda cu numărul 24 a Ligii 1, va fi transmis în direct, de la ora 17:00, pe Digi Sport 1 și pe site-ul digisport.ro.

Cu o victorie astăzi, Sepsi și-ar consolida locul de play-off. Cu 36 de puncte, formația lui Leo Grozavu ocupă poziția a patra în Liga 1. De partea cealaltă, Academica Clinceni are un moral excelent, după ce a adunat patru puncte în ultimele două jocuri, cu FCSB și Universitatea Craiova. Dacă va câștiga în Covasna, ilfovenii îi vor lua locul lui Sepsi în clasament.

LIVE VIDEO | Sepsi - Academica Clinceni, ora 17:00, pe Digi Sport 1. Confruntări directe și statistici

Cele două formații s-au întâlnit de cinci ori la nivelul primei ligi și și-au împărțit victoriile: două Sepsi, două Academica Clinceni și un rezultat de egalitate. În acest sezon, pe teren propriu, gruparea din Sfântu Gheorghe a obținut patru victorii, cinci remize și a fost învinsă de două ori, în timp ce băieții lui Ilie Poenaru s-au impus de trei ori în deplasare, au remizat în șase partide și au pierdut în două rânduri.

Safranko este cel mai bun marcator al gazdelor, cu șase reușite, iar golgheterul din tabăra ilfovenilor este bulgarul Chunchukov, cu patru goluri. Cu câteva zile în urmă, Sepsi a realizat un transfer interesant. Fostul internațional elvețian de tineret Simone Rapp (28 de ani) a semnat până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire pe încă un an.

5 remize a înregistrat Sepsi în ultimele 5 etape

LIVE VIDEO | Sepsi - Academica Clinceni, ora 17:00, pe Digi Sport 1. Echipe probabile

Sepsi: Niczuly - Delligianidis, Bouehnna, Mitrea, Ștefănescu - Ninaj, Vașvari, Aganovic - Petrila, Safranko, GolofcaAcademica Clinceni: Vâlceanu - Pashov, Jutric, Gardoș, Dobrescu - Moulin, Ventura, Cordea, Adi Popa - Chunchukov, Longher
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă