Senatul a decis că magistrații nu se mai pot pensiona anticipat. Alina Gorghiu: „Am abrogat aberația legislativă a PSD”

1 lună in urmă 1


Senatul a adoptat luni, 22 martie, inițiativa legislativă a PNL și USR privind abrogarea pensionării anticipate a judecătorilor și a procurorilor care au minimum 20 de ani vechime, lege introdusă în 2018 de PSD. Au fost 72 de voturi pentru și 50 contra, a declarat vicepreședintele Senatului, Alina Gorghiu, pentru Libertatea.


UPDATE ora 18:35 Alina Gorghiu a explicat că „majoritatea sănătoasă din Parlament a dovedit, astăzi, că e unită, puternică și că nu își ia înapoi cuvântul dat în fața cetățenilor”.


„Măsura aberantă marca Dragnea-Iordache cu pensionarea anticipată a magistraților, introdusă în 2018, prin modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a fost abrogată”, a mai precizat vicepreședintele Senatului, într-un comunicat de presă al PNL.


Era singura soluție pentru a pune ordine în dezordinea pe care PSD a dorit să o instaureze în sistemul judiciar când a legiferat această măsură. Pentru că rezultatul, în cazul care ar fi intrat în vigoare, ar fi fost unul cu consecințe grave.

Alina Gorghiu:

Senatorul PNL Laura Scântei a anunțat că pensionarea anticipată a judecătorilor și a procurorilor, după doar 20 de ani vechime, va fi abrogată definitiv azi, 22 martie, de către Senat, în calitate de Cameră Decizională, conform unui comunicat al Partidului Național Liberal.


Laura Scântei consideră că „vom scăpa astfel de o modificare nocivă pe care fosta guvernare a PSD a introdus-o în Legile Justiției și care le permitea judecătorilor și procurorilor să iasă la pensie la 45 de ani”.


Senatorul PNL este de părere că „această sfidare la adresa românilor, care ar fi creat încă o categorie privilegiată de pensionari într-o țară în care majoritatea oamenilor ies la pensie la 65 de ani, nu a intrat în vigoare, deși fusese adoptată în 2018, fiind doar amânată succesiv”.


Prin votul senatorilor și adoptarea legii, revenim, astfel, la pensionarea judecătorilor și a procurorilor la 60 de ani și cu o vechime de 25 de ani în magistratură, într-un cadru legislativ clar și predictibil. Se înlătură, astfel, riscul unui mare dezastru.

Laura Scântei, senator PNL:

„Metoda aleasă de PSD, de a permite ieșirea la pensie cu doar 20 de ani de vechime, nu doar că încuraja golirea instanțelor, prin pensionarea a 30% dintre magistrați, dar ar fi limitat accesul la justiție al românilor, lungind durata proceselor și a anchetelor penale. Judecătorii și procurorii rămași în sistem ar fi fost sufocați de un volum și mai mare de dosare. Și statul, dar mai ales justițiabilii ar fi fost văduviți de experiența unor magistrați care au atins maturitatea profesională la 40-50 de ani”, a mai spus Scântei.


296 de magistrați,

adică 167 de judecători și 129 de procurori, au ieșit la pensie în 2020, iar în primele trei luni ale lui 2021 au depus dosare de pensionare 124 de magistrați, adică 97 de judecători și 27 de procurori, se arată în comunicatul PNL.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă