Senatorul USR Cristi Berea, despre tensiunile dintre PNL şi PSD la Iaşi: Este începutul unei bătălii aspre pentru funcţii. PNL a pierdut Prefectura, frustrarea e mare

1 săptămână in urmă 20

Senatorul USR Cristi Berea susţine că disputa de la Iaşi dintre PNL şi PSD este începutul unei bătălii aspre pentru funcţii, după ce Prefectura a fost pierdută de liberali, dar că ieşenii nu pot fi păcăliţi cu “scandaluri iscate din nimic“, ci aşteaptă să vadă demarate marile proiecte ale regiunii.

Cristi Berea a declarat duminică pentru News.ro că la Iaşi a început “marea bătălie pentru ciolan“, el precizând că PNL şi PSD nu sunt preocupate să facă treabă, ci doar să-şi împartă cât mai repede funcţiile în judeţ.

  • “PNL a pierdut Prefectura la negocierile de la Bucureşti, iar de aici o adevărată dramă. Frustrarea e mare printre liberali. Este începutul unei bătălii aspre pentru funcţii între PNL şi PSD. Dar ieşenii nu pot fi păcăliţi cu scandaluri iscate din senin, doar pentru că unii şi alţii au nu ştiu ce interese. Oamenii aşteaptă soluţii şi vor să vadă că în sfârşit marile proiecte ale regiunii sunt demarate. PNL şi PSD au o majoritate confortabilă în Parlament, la Iaşi deţin împreună primăria, consiliul judeţean şi prefectura, aşa că să se apuce de treabă. Chiţcăiala politică s-o lase pentru şedinţele lor interne, acolo să se bată între ei“, a declarat senatorul USR, Cristi Berea.

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a anunţat vineri că discuţiile cu PSD Iaşi sunt blocate, din cauza atacurilor repetate ale liderului ieşean social-democrat la adresa liberalilor. El a precizat că până ce situaţia nu se va calma nu va sta la masă cu reprezentanţii PSD Iaşi.

Alexandru Muraru a afirmat pentru News.ro că nemulţumirile PNL au drept cauză unele ieşiri publice ale şefului PSD Iaşi, Maricel Popa, prin care acesta i-a criticat pe liberali.

Muraru a declarat că l-a sunat pe preşedintele Marcel Ciolacu şi i-a spus despre situaţia de la Iaşi.

“I-am transmis că răbdarea PNL se apropie de sfârşit“, a precizat Alexandru Muraru, şeful filialei judeţene PNL Iaşi.

sursa: News.ro, sursa foto: Facebook

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă