Senatorul Târziu: AUR, acuzat nefondat că este un partid neo-fascist și antisemit. Orice calomnie împotriva AUR e și împotriva României

2 luni in urmă 7

Liderul grupului parlamentar AUR, senatorul Claudiu Târziu, a declarat luni că niciun document programatic al formaţiunii pe care o reprezintă nu arată că AUR este un partid neo-fascist şi antisemit, aşa cum este acuzat „de la cel mai înalt nivel”, menţionând că este extrem de grav să fie vehiculate astfel de calomnii de către persoane care deţin funcţii înalte în statul român.

„România este victima unei operaţiuni de compromitere speciale, desfăşurate de forţe mai mult sau mai puţin vizibile, o operaţiune care vrea să transforme statul român într-un stat xenofob, rasist şi antisemit. O operaţiune care în acest sens a luat ca primă ţintă Partidul AUR. AUR este acuzat, de la cel mai înalt nivel, că este un partid neo-fascist, antisemit (...). Niciun document programatic al nostru nu arată că am fi astfel. Mi se pare extrem de grav că persoane care deţin funcţii înalte în statul român vehiculează astfel de aserţiuni, astfel de calomnii împotriva AUR şi deci a României, pentru că Partidul AUR este a patra forţă politică în România, este un partid parlamentar, iar dacă în Parlament a pătruns un astfel de partid care merită pus la stâlpul infamiei, înseamnă că şi România trebuie pusă la stâlpul infamiei, ceea ce este de neacceptat”, a susţinut Târziu, în plenul Senatului, potrivit Agerpres.

Citește și Concluzie în ancheta privind mesajul de amenințare primit de Maia Morgerstern, semnat AUR: Adresa de IP a autorului nu e cea reală

El a adăugat că cei care acuză în mod gratuit şi nefondat sunt la fel de vinovaţi ca cei care se dovedesc a fi antisemiţi, xenofobi şi rasişti.

„Considerăm noi, AUR, că persoanele care acuză în mod gratuit şi nefondat orice formaţiune şi orice persoană de antisemitism, rasism şi xenofobie se face la fel de vinovată ca o persoană care dovedeşte antisemitism, xenofobie şi rasism”, a afirmat liderul AUR.

Reacția senatorului AUR vine după acuzațiile aduse de reprezentantul Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, Alexandru Muraru. Acesta a declarat că parlamentari ai AUR elogiază criminali de război de la tribuna Parlamentului încurajând astfel acțiunile antisemite.

Citește și Senatorul AUR, Sorin Lavric, elogii pentru foști legionari. Vexler (minorități): Este o umilință îngrozitoare la adresa victimelor

Editor : R.K.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă