Senatorul liberal Ion Iordache și-a anunțat demisia din PNL: „Ce faceţi voi, cei din conducerea PNL, acum, este mai degradant decât orice formă de prostituţie! I-aţi trădat pe oamenii care v-au votat”

3 zile in urmă 4

Senatorul PNL Ion Iordache a anunţat, marţi, că îşi dă demisia din Partidul Naţional Liberal pentru că în acest partid nu îşi mai poate îndeplini misiunea şi acuză actuala conducere a PNL de „prostituţie”.

„Îmi dau demisia din Partidul Naţional Liberal pentru că aici nu-mi mai pot îndeplini misiunea! Viaţa m-a format cu respect faţă de oameni şi faţă de misiunea de a face bine, de a încuraja demnitatea şi onoarea”, a scris senatorul pe Facebook.

El a acuză dur conducerea actuală a Partidului Naţional Liberal: „Ce faceţi voi, cei din conducerea PNL, acum, este mai degradant decât orice formă de prostituţie! Pentru beneficiile şi sinecurile voastre, i-aţi trădat pe oamenii care v-au votat, inclusiv familie şi prieteni”, spune Iordache.

Senatorul arată că zilnic, zeci de oameni îi cer să nu fie ca cei din PNL şi să ia atitudine.

„Oamenii vor respect, s-au săturat să fie umiliţi şi vor să fie reprezentaţi de persoane în care să poată avea încredere. Demisia mea vine după consultări cu gorjenii care, ca şi mine, sunt revoltaţi de comportamentul iresponsabil şi de dezastrul produs în ţară în ultimele luni”, spune Ion Iordache în postare.

Sursa foto: Facebook / Ion Iordache

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă