Senatoarea Diana Șoșoacă a fost amendată după protestele din Piața Victoriei

3 săptămâni in urmă 1

Diana ȘoșoacăDiana Șoșoacă

Diana Șoșoacă a participat sâmbătă la protestul care a avut loc în Piața Victoriei. Ea s-a deplasat ulterior și în Parcul Izvor dar și la Cotroceni unde protestele au continuat fără respectarea distanțării și fără măști de protecție. Senatoarea ar fi fost amendată, conform surselor Realitatea PLUS.

SÂMBĂTĂ, 20 MARTIE 2021, 23:03

SURSĂ: Realitatea PLUS

AUTOR: Dan Istratie

Conform unor surse Realitatea PLUS, senatoarea Diana Șoșoacă ar fi fost amendată după protestele contra măsurilor anti-coronavirus.

Un număr de 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 29.950 de lei, au fost aplicate sâmbătă atât organizatorilor, cât şi unora dintre participanţii la manifestaţiile publice care au avut loc în zonele Piaţa Victoriei, Piaţa Universităţii, Parc Izvor şi zona statuii Leu, informează Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Potrivit unui comunicat de presă, organizatorii acţiunilor au fost sancţionaţi contravenţional pentru că nu au luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depăşirea numărului maxim de 100 de participanţi, nu au asigurat respectarea de către aceştia a celorlalte măsuri de protecţie sanitară, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 293 din 10 martie 2021 şi nu au respectat locul de desfăşurare a activităţilor declarate.

Participanţii la adunările publice au fost sancţionaţi pentru că nu au respectat măsurile individuale de protecţie sanitară.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi a altor persoane care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor care se impun, precizează DGJMB.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă