Semnal de alarmă după sinuciderea a două fete de 13 ani. Psiholog: Părinții să fie mai flexibili, să țină cont de sănătate, nu de note

1 lună in urmă 16

Părinții ar trebui să fie mai flexibili, să reducă așteptările și să fie mai atenți la sănătatea mintală a copiilor lor decât la rezultatele școlare, a declarat la Digi24 psihologul Mihai Copăceanu, în contextul unui studiu care se referă la impactul dramatic pe care pandemia îl are asupra psihicului copiilor.

Depresie, alcool, tutun și prea mult timp pierdut pe internet. Sunt principalele probleme cu care se confruntă tinerii, de la începutul pandemiei de COVID-19. Datele reies dintr-un studiu recent, care arată că actuala criză sanitară ar putea avea un impact major pe termen lung. Conform estimărilor, costurile legate de sănătatea mintală ar putea crește la 0,5% din PIB-ul global. Psihologul Mihai Copăceanu a atras atenția și asupra cazurilor de depresie care duc la situații dramatice, mergând până la suicid.

"În Sibiu, în ultimele două luni au fost trei cazuri de suicid- unul la adult, iar două la două fete de clasa a șasea și a șaptea. Întreaga comunitate a fost șocată de aceste două cazuri de suicid prin metode foarte agresive, ceea ce e foarte rar", a spus psihologul.

Mihai Copăceanu a atras atenția asupra rolului esențial pe care îl pot avea adulții, în special părinții.

"Părinții ar trebui să fie mult mai flexibili, să reducă așteptările, rigorile, să se concentreze mai mult pe emoțiile adolescenților decât pe rezultate. Sănătate mintală este mult mai importantă decât notele. Adolescenții au nevoie de încurajare, de speranță. Primăria din Oxford a creat un hub prin care adolescenții să aibă acces la servicii de sănătate și psihologie. La noi, autoritățile nu se ocupă de asta. 

Opt din zece copii suferă de afectare psihiatrică, dar la medic ajung doar când situația devine gravă", a afirmat psihologul.

El a explicat care sunt cauzele care au dus la aceste situații dramatice. Copăceanu a vorbit despre situațiile în care copiii și adolescenții sunt lipsiți de contact social, de socializare și de bucuriile trăite la școală, dar și în viața personală - ziua de naștere, evenimentele de absolvire.

"Ei încearcă să își gestioneze emoțiile și nu reușesc, de aceea abuzează de substanțe, de internet. Adulții să accepte că anxietatea e ceva normal, să găsească alternative sănătoase la depresie și frustrare. Părinții trebuie să găsească soluții sănătoase ca să facă față stresului, să fie mai flexibii, să țină seama că sănătatea mintală a unui copil este mai importantă decît notele lui. Un copil fericit poate avea apoi și note bune la școală", a adăugat Mihai Copăceanu. 

Editor : Georgiana Marina

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă