Semnal de alarmă din partea oamenilor de ştiinţă: Planeta se încălzeşte într-un ritm ameţitor, iar dezastrele naturale ne pândesc la tot pasul. "Opriţi poluarea!"

1 lună in urmă 34

Semnal de alarmă tras de oamenii de ştiinţă: opriţi poluarea sau copiii şi nepoţii noştri vor trăi pe o planetă ostilă! De la an la an, temperaturile sunt tot mai greu de suportat iar fenomenele meteo extreme sunt tot mai dese. Furtuni violente, tornade, inundaţii şi incendii fac anual mii de victime şi pagube de miliarde de dolari.

Sunt imagini pe care le vedem din ce în ce mai des şi au aceeaşi explicaţie. Planeta se încălzeşte într-un ritm ameţitor, iar anul trecut a bătut toate recordurile. 2020 a fost cel mai cald din istoria Europei, cu temperaturi care au depăşit cu 2 grade mediile cu care eram obişnuiţi.

"În aproximativ 20, 30 de ani se estimează că vom depăşi pragul de 1,5 grade faţă de cum arăta Pământul înainte de Revoluţia industrială care este considerat un prag dincolo de care efectele se vor înrăutăţi", spune Cristian Proistosescu, expert în încălzirea globală.

Cum resimţim efectele încălzirii globale

17 țări europene au raportat anul trecut recorduri de temperatură, printre ele state precum Elveția, Belgia, Norvegia şi Suedia, pentru care perioadele de caniculă erau o raritate. Şi la noi a fost mult mai cald. 2020 a fost pentru ţara noastră al doilea cel mai călduros an din istorie. Din primăvară până toamna, temperatura medie a fost cu 1,7 grade Celsius peste valorile normale, iar în timpul iernii, cu 3.1 grade Celsius. Cum am ajuns aici? Pentru experţi răspunsul este unul singur: poluarea. "Cu cât emitem mai mult, cu atât lucrurile vor deveni mai rele. Cu cât ne oprim mai repede, cu atât vom evita consecinţele cele mai grave. Avem tehnologia necesară pentru a opri dacă nu total, aproape total emisiile de gaze de seră", a adăugat Cristian Proistosescu.

Iar viitorul sună din ce în ce mai sumbru. Experţii ne avertizează că fenomene precum incendiile devastatoare din această vară din Grecia, Spania şi Italia, sau inundaţiile catastrofale din Germania şi Belgia de luna trecută, vor fi tot mai dese. După un număr record de uragane, incendii şi inundaţii, dezastrele naturale au costat economia globală anul trecut 210 miliarde de dolari. Iar factura dezastrelor se anunţă una ridicată şi pentru acest an.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă