Semnal de alarmă al medicilor - Urmările infectării cu tulpina sud-africană la cei vindecați și CÂND va fi VÂRFUL epidemiei COVID-19

1 lună in urmă 5

 Pixabay.comcoronavirus Foto: Pixabay.com

Anunț îngrijorător despre noua tulpină sud-africană confirmată în România! Medicul și cercetătorul Octavian Jurma susține că reinfectarea cu această mutație a coronavirusului este foarte posibilă și a doua oară în cazul celor vindecați prima oară, dar și în cazul celor care au trecut prin boală, cu tulpina clasică sau britanică. În plus, medicul avertizează că, potrivit ratei de infectare, vârful epidemiei de COVID-19 în România va fi peste o lună, la mijlocul lui aprilie.

SÂMBĂTĂ, 06 MARTIE 2021, 00:21

SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: Ioana Stanescu

„Este pentru a treia zi la rând cu peste 4.000 de cazuri noi de infectare cu SARS-COV-2. Suntem într-o creștere accelerată”, a declarat medicul și cercetătorul Octavian Jurma, la RFI România.

Accesează pagina Realitatea.NET Coronavirus pentru informații LIVE - VEZI AICI bilanțul Covid.

Medicul estimează că vârful epidemiei de coronavirus va fi la mijlocul lunii aprilie, când este posibil ca numărul cazurilor zilnice să fie dublu față de cel de astăzi, și anume să atingă cifra de 9.000.

„Vom reveni în zona de 8.000 de cazuri noi de COVID-19, zilnic, dar o să vedem și vârfuri de 9.000 de îmbolnăviri probabil pe la mijlocul lunii viitoare. 

Toate INFORMAȚIILE despre evoluția epidemiei de coronavirus în România: www.realitatea.net/coronavirus

Odată cu anunțul de vineri privind confirmarea primelor cazuri de infectare cu noua tulpină de coronavirus din Africa de Sud, Octavian Jurma avertizează că cei care au trecut prin boală, fie din cauza tulpinii originale, fie cu cea britanică, se pot reinfecta cu această nouă tulpină.

Se știe, potrivit studiilor de până acum, că tulpina din Africa de Sud este mult mai infecțioasă decât celelalte, ea având opt mutații cheie, din care una afectează proteina „spike” a virusului, făcând-o astfel mult mai „eficientă” în „agățarea” de celulele umane.

Producătorii vaccinurilor pe bază de ARNmesager - Pfizer/ BioNTech și Moderna - au anunțat că serurile dezvoltate de ei își păstrează eficacitatea împotriva variantelor din Africa de Sud și a celei din Marea Britanie. În schimb, vaccinul de la AstraZeneca oferă o protecție minimă în cazul formelor de COVID-19 ușoare până la moderate ale variantei sud-africane. Cercetătorii încă lucrează la actualizarea serului pentru a face față infectării cu noua mutație din Africa de Sud, relatează RFI.

Tulpina sud-africană a COVID a fost depistată în România! Doi pacienți confirmați - Cât de eficiente sunt vaccinurile la noua formă a virusului

Medicul spune că „tulpina africană are abilitatea să infecteze persoane care au fost deja infectate cu tulpina clasică sau chiar și cu tulpina britanică. Încă nu avem asemenea cazuri confirmte (în România - n.red.), dar avem în Franța. Un pacient infectat cu tulpina clasică în noiembrie a fost reinfectat cu tulpina africană și se afla în anestezie terapie intensivă deși prima infecție a fost relativ ușoară".

În decembrie 2020, Ministerul Sănătăţii din Franţa anunța primul caz de contaminare cu varianta virusului SARS-CoV-2 identificată în Africa de Sud. Acesta ar fi dezvoltat simptome de COVID-19 la revenirea din Africa de Sud şi s-a testat în Elveţia, testul relevând prezenţa variantei denumite "501.V2", identificată în ţara africană în octombrie 2020.

Este vorba despre un bărbat de 58 de ani care se afla încă de acum trei săptămâni în stare critică după ce s-a reinfectat cu tulpina sud-africană la patru luni de la vindecare, relatează RFI. Potrivit unui studiu citat de presa franceză, nu este primul caz de acest gen de reinfectare după vindecare. 

Bărbatul a avut antecedente de astm bronșic și a fost testat inițial pozitiv pentru COVID-19 în septembrie, când a venit la personalul medical cu febră și dificultăți de respirație. Simptomele au persistat doar câteva zile, iar bărbatul a dat rezultate negative de două ori în decembrie 2020. Cu toate acestea, a fost internat în spital în ianuarie 2021 și a fost diagnosticat cu varianta sud-africană. 

Starea pacientului s-a înrăutățit destul de repede, iar în prezent se află într-o „stare critică”, fiind conectat la ventilator, la Terapie Intensivă.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă