Șeful OMS: Persoanele cele mai sărace şi mai vulnerabile riscă să fie călcate în picioare în goana după vaccinuri

3 luni in urmă 20

Informaţiile despre un al treilea vaccin promiţător împotriva COVID-19 dau speranţe, a declarat luni directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a atras atenţia în acelaşi timp că „persoanele cele mai sărace şi mai vulnerabile riscă să fie călcate în picioare în goana după vaccinuri”, potrivit DPA şi AFP.

„Odată cu cele mai recente veşti pozitive în legătură cu testele clinicile asupra vaccinurilor, lumina de la capătul acestui lung şi întunecat tunel devine tot mai puternică”, a spus şeful OMS într-o conferinţă de presă la Geneva.

„Există acum o speranţă reală ca vaccinurile combinate cu alte măsuri de sănătate publică dovedite să pună capăt pandemiei”, a afirmat el.

Tedros Adhanom Ghebreyesus le-a cerut guvernelor să se asigure că fiecare ţară primeşte vaccinuri şi a salutat declaraţiile în acest sens din weekend ale G20, grupul marilor economii din lume.

„Există acum un risc real ca persoanele cele mai sărace şi mai vulnerabile să fie călcate în picioare în goana după vaccinuri”, a atras el totuşi atenţia.

După Pfizer-BioNTech şi Moderna, luni a venit rândul tandemului AstraZeneca-Oxford să publice rezultate preliminare ale vaccinului său, care este în faza a treia de testare pe om.

Vaccinul a arătat o eficacitate cuprinsă între 70% şi 90%, în funcţie de modul în care este administrat. Primele două vaccinuri au arătat o eficacitate de 95%, de asemenea tot conform unor rezultate preliminare.

Avantajul vaccinului AstraZeneca-Oxford este că se păstrează la temperaturi de câteva grade, în timp ce celelalte două necesită temperaturi extrem de scăzute.

Rusia şi China desfăşoare de asemenea teste, fiecare dezvoltând un vaccin naţional.

Pentru a se evita ca cele mai bogate ţări să achiziţioneze toate dozele de vaccin, care în primele luni nu vor fi disponibile decât în cantităţi limitate, OMS a creat un mecanism numit ACT-Accelerator care ar trebui să permită distribuirea echitabilă a vaccinurilor şi a altor eventuale tratamente.

Însă pentru acest lucru vor fi nevoie de 4,3 miliarde de dolari imediat, a reamintit Tedros Adhanom Ghebreyesus, adăugând că pentru anul viitor vor fi nevoie de alte 23,8 de miliarde de dolari.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă