Șeful misiunii SUA la București, despre avizul CSM pentru trimiterea în judecată a magistraților: „Transmite un semnal greșit”

3 săptămâni in urmă 1


Însărcinatul cu afaceri al SUA la București, David Muniz, susține că America are un interes „reînnoit” privind justiția din România, conform g4media.ro, și a salutat decizia de desființare a Secției Speciale, dar a adăugat că amendamentul care prevede existența unui aviz CSM pentru trimiterea în judecată a magistraților „transmite un semnal greșit”.


Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat pe 18 martie raport favorabil proiectului privind desfiinţarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, denumită și Secţia Specială, adoptând şi un amendament al deputatului minorităţilor naţionale, Ionel Stancu, a notat Agerpres.


Acest amendament prevede că magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu încuviinţarea CSM. Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este primul for sesizat, iar Senatul este cameră decizională.


Însărcinatul cu afaceri al SUA la București a precizat pentru g4media.ro că „suntem perfect de acord că desființarea SIIJ este exact pasul care trebuie făcut pentru ca statul de drept să progreseze în România”.


Dar, cu referire la amendamentul propus de deputatul minorităților, Ionel Stancu, David Muniz a afirmat că „transmite un semnal greșit. Oricare ar fi intenția, pare că acest amendament le dă judecătorilor un fel de imunitate față de trimiterea în judecată”.


Mai mulți judecători și procurori au cerut ca acest amendament să fie eliminat, ceea se spune ceva despre modul în care e perceput. Sperăm să vedem că acest lucru se întâmplă, îi încurajăm să adopte legislația fără amendamente, pentru a trimite semnalul corect.

David Muniz:

Declarațiile șefului misiunii SUA vin cu o zi înainte ca proiectul de lege privind desfiinţarea Secției Speciale (SIIJ) să intre pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Camerei Deputaților, potrivit afirmațiilor premierului Ludovic Orban.



Foto: U.S. Embassy in Albania


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă