Șeful DSU, despre cei care critică măsurile anti-pandemie: ”Nu vrem vaccinare, măști, teste, apoi ne mirăm de ce suntem aici”

5 zile in urmă 8

Marti, 11 Ianuarie 2022, ora 09:28

0 citiri

 ”Nu vrem vaccinare, măști, teste, apoi ne mirăm de ce suntem aici”

Autoritățile din România spun că deși numărul infectărilor este în creștere, oamenii încă mai au îndoieli față de vaccin și de măsurile pentru prevenirea extinderii îmbolnăvirilor de COVID-19.

”Românii nu vor să facă teste, nu vor să se vaccineze, dar apoi nu înțeleg de ce s-au îmbolnăvit, spune Raed Arafat, potrivit Digi 24.

Șeful DSU s-a referit în special la părinții care critică fără oprire sistemul de testare din școli și testele folosite.

"Aşa cum nu vrem vaccinare, nu vrem măşti, nu vrem teste şi după care stăm şi ne mirăm: dar de ce suntem aici, dar de ce aşa e situaţia, dar de ce se îmbolnăvesc atâţia?

De ce alţii au 70-80-90% vaccinaţi şi noi avem 40-50% vaccinaţi? Din acelaşi motiv: avem teste neaplicate sau cu discuţii asupra lor. Pentru că la fiecare lucru încercăm să găsim o mie de motive ca să spunem: nu e bun, nu-l respectăm, nu-l implementăm.

Asta nu e nici că certăm pe cineva, nici că reclamăm pe cineva, dar e o constatare în final şi vedem pe toată durata pandemiei că asta a fost la noi: dezbateri peste dezbateri peste dezbateri despre vaccinare, despre măsuri, despre tot şi în final România nici nu a fost ţara care a aplicat cele mai dure măsuri.

Până la valul al patrulea România a putut să ţină sub control situaţia şi uite-ne acuma, suntem în faţa valului al cincilea. Reuşim să convingem oamenii că trebuie purtată masca corect, că vaccinul este în favoarea lor şi este bine să se vaccineze, că testele trebuie făcute pentru că cu asta prevenim răspândirea în şcoli? Dacă reuşim să-i convingem în ceasul al doisprezecelea despre aceste lucruri, putem să prevenim răspândirea în următoarea perioadă", a declarat Raed Arafat, într-o emisiune la B1TV.

POtrivit celor mai recente date privind pandemia de coronavirus, de la debutul campaniei de vaccinare, în 27 decembrie 2020, în țara noastră au fost administrate 16.075.236 de doze de vaccin, cele mai multe, respectiv 12.277.664 de la Pfizer.

Citeste si:

 ”A fost văzută în comunitate ca o tendinţă de a steriliza bărbaţii”

Elena Motaş, reprezentata comunităţii romilor ursari din judeţul Iaşi, a declarat luni, 13 decembrie, că motivul pentru care bărbații din comunitatea romă refuză să se vaccineze este...

 ”Teama de medici este un motiv pentru care oamenii nu se vaccinează”

Dezbaterea organizată luni, 13 decembrie, de Agenţia Naţională pentru Romi pe tema vaccinării a fost criticată de Preşedintele Uniunii Naţionale a Comunităţilor de Romi, Florin Motoi....

DigiSport.ro

Digi24.ro

DigiSport.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă