Șeful armatei ucrainene, după anunțul lui Putin despre mobilizarea în Rusia: Nu contează câți inamici vin, îi vom distruge pe toți

6 zile in urmă 41

Comandantul suprem al Forțelor Armate ucrainene, generalul Valerii Zalujni, a declarat miercuri că mobilizarea parțială anunțată în Federația Rusă nu sperie Ucraina și că armata țării sale va “distruge toți inamicii, indiferent de numărul lor”, relatează CNN și Ukrainska Pravda.

Într-o postare pe Facebook, Zalujni a afirmat că armata ucraineană a „descurajat agresiunea armată a Federației Ruse timp de 8 ani și 7 luni”, din primăvara anului 2014, când milițiile proruse au apărut în estul Ucrainei.

„Ofensiva pe scară largă a inamicului nu ne-a speriat. Mai mult, ne-am unit și am înfruntat inamicul cu demnitate. Anunțul de mobilizare în Rusia este o confirmare a acestui lucru”, a scris el.

„Nicio declarație a conducerii militare și politice a țării agresoare nu ne va afecta disponibilitatea de a lupta pentru libertatea noastră. Îi vom distruge pe toți cei care vin pe pământul nostru cu arme – fie voluntar, fie în cadrul mobilizării”, a punctat Zalujni.

Potrivit comandantului șef al armatei ucrainene, sute de mii de bărbați și femei își apără pământul natal, propriile case, copiii și viitorul țării.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, miercuri dimineață, într-un discurs adresat națiunii, mobilizarea parțială a cetățenilor țării și a amenințat Occidentul cu folosirea armelor nucleare.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a precizat ulterior că Rusia va mobiliza 300.000 de rezerviști. Potrivit acestuia, forțele ruse au pierdut mai puțin de 6.000 de soldați în timpul “operațiunii militare speciale” din Ucraina.

Tot miercuri, Statul Major General ucrainean a susținut că 55.110 militari ruși au fost uciși începând din 24 februarie.

Secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare din Ucraina, Oleksii Danilov, a calificat anunțul de mobilizare parțială drept un plan al lui Vladimir Putin de “a se debarasa” de cetățenii ruși.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă