Guvernul de coaliție PNL-USR-PLUS-UDMR urmează să-și numească miercuri noii reprezentanți în teritoriu.
Proiectul pentru modificarea statutului prefecților din înalt funcționar public în demnitar a fost deja discutat în primă lectură în ședința de Guvern de săptămâna trecută, în 30 decembrie 2020, și urmează să fie aprobat într-o ședință următoare, anunța ministrul Dezvoltării. Cseke Attila spune că schimbarea este necesară, pentru că „ceea ce se întâmplă acum este o ipocrizie, oameni politici ascunzându-se sub titulatura de funcționari pentru a fi desemnați pe aceste funcții”.
Bugetul pe anul 2021 nu este încă gata pentru aprobare, iar premierul Florin Cîțu a anunțat că urmează să fie finalizat la sfârșitul acestei luni, ulterior fiind trimis în Parlament pentru dezbatere. În ședința de la sfârșitul anului trecut, din 30 decembrie, prima a Guvernului de coaliție Cîțu, a fost aprobată și Ordonanța "trenuleț", privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, printre care și plafonarea salariilor bugetarilor. Premierul Florin Cîțu spunea că prin aplicarea acestei ordonanțe se face o economie la buget de 17,6 miliarde de lei în 2021.
Proiectele de pe Agenda ședinței de Guvern de miercuri, 6 ianuarie 2021:
I. PROIECTE DE HOTĂRÂRI
1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi
II. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: Aspecte organizatorice pentru operaționalizarea Centrului de competențe industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică (Centrul CYBER); desemnarea instituției coordonatoare și constituirea unui Grup de lucru interinstituțional pentru identificarea setului de măsuri necesar operaționalizării Centrului CYBER
Proiectul poate fi consultat la adresa:
https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2021/01/MEMO.pdf
Agenda ședinței de Guvern poate fi completată cu proiecte de acte normative incluse pe lista suplimentară.