Ședință de criză la UEFA! 12 mari cluburi refuză noul format Champions League și vor să-și facă propria Superligă

3 săptămâni in urmă 23

  • Liga 1: CFR Cluj - Academica Clinceni, duminică, 18:30, Digi Sport 1

  • Liga 1: FCSB - FC Botoșani, duminică, 21:00, Digi Sport 1

Publicația franceză RMC Sports anunță că 12 cluburi de top refuză reforma adoptată de UEFA pentru Liga Campionilor și intenționează să anunțe "în următoarele ore" lansarea unei noi competiții, Superliga Europeană, care urma să rivalizeze cu Champions League.

Ședință de criză la UEFA! 12 mari cluburi refuză noul format Champions League și vor să-și facă propria Superligă

Cele 12 formații care ar fi gata gata să boicoteze noul format din Champions League (valabil din sezonul 2024/2025) și să evolueze într-o competiție separată, cu circuit închis, sunt FC Barcelona, Real Madrid, Atletico Madrid, Inter Milano, Juventus, AC Milan, Manchester City, Manchester United, Liverpool, Arsenal, Chelsea și Tottenham.

UEFA a aflat de planul pus la cale de cele 12 cluburi și a ținut "o ședință de criză". Forul european a emis și un comunicat în care critică inițiativa cluburilor din Anglia, Spania și Italia, anunțând că va lua măsuri drastice, inclusiv suspendări, în cazul în care noua competiție va exista.

"UEFA, Federațiile din Anglia, Spania și Italia au aflat că echipele plănuiesc să lanseze o nouă competiție cu circuit închisă, denumită Superliga. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, reiterăm că vom rămâne uniți și vom depune toate eforturile pentru a opri acest proiect cinic, bazat doar pe interesele unor cluburi, într-o perioadă în care societatea are nevoie de solidaritate mai mult decât oricând.

Vom lua în calcul toate măsurile disponibile, inclusiv juridice și sportive, pentru a preveni apariția acestei competiții. Fotbalul este bazat pe competiții deschise, care să se desfășoare grație meritului sportiv.

Așa cum FIFA și celelalte șase federații au anunțat, cluburile implicate vor fi interzise în orice competiție internă, europeană sau mondială, iar jucătorii pot fi suspendați la echipa națională.

Le mulțumim cluburilor din celelalte țări, în special celor din Franța și Germania, care au refuzat să se alăture lor", a transmis UEFA.

Un nou format în UEFA Champions League, începând din 2024

Rămân multe întrebări legate de această reformă, ce va aduce mărirea numărului de echipe în competiţia regină, de la 32 la 36, şi renunţarea la actuala fază a grupelor, cu opt grupe a câte patru echipe, în favoarea unui "minicampionat" în cadrul unei grupe unice.

Dacă un loc suplimentar ar urma să fie acordat Franţei, pentru împărţirea celorlalte trei locuri au loc discuţii aprige între European Leagues şi cluburile mari, dornice să-şi asigura participarea în această competiţie.

Un sistem bazat pe coeficient UEFA ar face, de exemplu, ca Arsenal, Borussia Dortmund sau Chelsea să fie favorizate de trecutul lor european, chiar după un sezon ratat, în timp ce European Leagues doreşte ca locurile să revină "campionilor altor ţări".

Ar trebui pusă la punct şi noua fază a grupelor: desigur, toată lumea este de acord cu trecerea la "sistemul elveţian" inspirat de turneele de şah, când fiecare echipă ar întâlni o paletă de adversari diferiţi înainte de faza eliminatorie.

Proiectul care circulă de la sfârşitul anului trecut prevede zece meciuri pentru fiecare echipă în această primă etapă, faţă de şase în actuala fază a grupelor, adică 100 de meciuri în plus în ansamblul competiţiei.

Exprimându-şi îndoiala în legătură cu interesul "sportiv şi financiar" al acestei ''orgii'' de meciuri, European Leagues a propus "un compromis", cu două partide în plus" pentru fiecare echipă în loc de patru, a explicat directorul său general Jacco Swart.

Rămâne ca aceste noi meciuri să-şi facă loc în calendarul internaţional, el însuşi supus discuţiei în condiţiile în care preşedintele FIFA, Gianni Infantino, doreşte un Mondial al cluburilor extins la 24 de echipe.

Etichete: real madrid , barcelona , uefa , uefa champions league , sueprliga europeana
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă