Ședință de Coaliție la Cotroceni / Dispute între PNL și USR pe construcția bugetului de stat

4 săptămâni in urmă 203

Liderii Coaliției se reunesc, marți în ședința, la palatul Cotroceni la solicitarea președintele Klaus Iohannis. Liderii celor trei partide aflate la guvernare nu reusesc să ajungă la un consens privind modul în care vor fi împărțiți banii pe proiectele aflate în desfășurare, au declarat surse politice pentru HotNews.ro.

"Neînțelegerile sunt pe sumele care trebuie direcționate prin ministerul Dezvoltării către administrațiile locale. Este vorba de proiectele aflate în derulare. Primarii PNL au o serie de proiecte aflate în derulare care necesită finanțare. De partea cealaltă, USR are la nivel local o serie de proiecte pe care vor să le demareze. Discuția s-a blocat pentru că USR dorește fonduri pentru a-și pune în aplicare proiectele", au explicat sursele citate.

De altfel liderii Coaliției au recunoscut că sunt probleme la elaborarea bugetului de stat și că acesta ar putea întârzia.

Liderul PNL, Ludovic Orban susține că bugetul "este afectat de obiective, ţinte referitoare la deficitul bugetar, la necesitatea de a asigura resurse pentru cofinanţarea proiectelor care sunt din fonduri europene, de asigurarea de resurse financiare pentru toate celelalte tipuri de programe, inclusiv programele de susţinere a oamenilor de afaceri".

"E un proiect de buget a unui Guvern de coaliţie nou învestit, este un proiect care necesită negocieri mult mai complexe. (...) Bugetul se va întemeia pe prognoza realizată de Comisia de prognoză. Creşterea economică estimată este aproximativ 4,3 la sută. Eu zic că este o estimare aproape de realitate, pe baza estimărilor de la Comisia Europeană şi estimării ale unor instituţii internaţionale financiare", a declarat Ludovic Orban.

Și liderul USR, Dan Barna a declarat în urmă cu o zi, după ședința coaliției de guvernare, că proiectul bugetului de stat pentru 2021 va întârzia câteva zile.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă